Categories: Actualitate

Nervi şi scandal la depunerea dosarelor pentru „Casa Verde”

Dorin Corpade

Chiar şi în cea de a patra zi de la începutul sesiunii de depunere a dosarelor în cadrul Programului „Casa Verde”, curtea Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedoara a rămas la fel de animată şi aglomerată ca în zilele trecute.
Aproximativ 100 de persoane (unele învoite de la serviciu, altele bătrâne, bolnave sau venite din localităţi îndepărtate de reşedinţa de judeţ) aşteptau încă să le fie preluate dosarele, o operaţie care, în condiţiile gândite de lucrătorii agenţiei, putea fi efectuată fără animozităţi, nervi, agitaţie inutilă şi nelipsita suită de suspiciuni legate de favorizarea unei persoane sau a alteia.
Dar, n-a fost să fie! O televiziune locală, se pare, în pană de subiecte „tari”, şi-a băgat microfonul printre nemulţumiţii de serviciu, care şi-au vărsat năduful, „înfierându-i” în fel şi chip pe lucrătorii agenţiei şi pe cei care încercau să păstreze cât de cât calmul şi ordinea în incinta respectivă. Ecourile „dezastrelor” de la agenţia hunedoreană au ajuns pe holurile şi în birourile ministerului de resort. „Ştirea de presă” şi-a atins ţinta şi s-a întors lovind în cele câteva sute de persoane care deja obţinuseră bonuri de ordine în virtutea unor liste. Ordinul (stop joc!) i-a debusolat pe toţi cei implicaţi în această acţiune de depunere şi preluare a dosarelor hunedorenilor. Bonurile şi listele au fost anulate. Buluceala  s-a instalat ca… modalitate de lucru. După cum susţine Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara, în baza  bonurilor de ordine şi a listelor întocmite, solicitanţii ştiau cu precizie ziua şi ora la care erau programaţi să-şi depună dosarele, nemaipierzând timp preţios prin curtea agenţiei. Poate, şi din această cauză, lucrurile merg puţin mai anevoios. Până miercuri seara au fost preluate şi prelucrate 161 de dosare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

13 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

13 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

13 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

13 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

13 ore ago