Categories: Comunitate

Nereguli depistate la farmaciile din judeţ

Natalia Bumbac

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara au descoperit mai multe nereguli în urma verificărilor efectuate la 167 de farmacii de pe raza judeţului.

Nouă dintre unităţile farmaceutice controlate au fost sancţionate. Verificările au fost făcute doar în unităţile care au contract cu CAS Hunedoara şi au avut drept cauză existenţa mai multor nemulţumiri din partea bolnavilor cu privire la oferta de medicamente pe care o găsesc în farmacii. Mai exact, este vorba de situaţiile în care farmaciştii încearcă să comercializeze medicamentele cele mai scumpe din stoc, deşi acelaşi tip de medicaţie ar putea fi cumpărat la preţuri mult mai mici, sau gratuit, atunci când sunt compensate 100 la sută.
„Cele mai multe deficienţe constatate în farmaciile din judeţ sunt legate de aprovizionarea continuă şi cu prioritate a medicamentelor al căror preţ este mai mic sau egal cu preţul de referinţă. Mai multe dintre ele au fost sancţionate cu avertisment, pentru că nu aveau medicamentele cele mai ieftine din clasa lor, ceea ce face ca bolnavii să suporte diferenţa până la preţul de referinţă”, se arată în comunicatul transmis de CAS Hunedoara. Potrivit aceluiaşi comunicat, au mai fost descoperite şi alte nereguli la unităţile farmaceutice verificate. Inspectorii au mai constatat că nu la toate farmaciile se respectă programul de activitate, iar condica de sugestii şi reclamaţii nu este situată la loc vizibil. Au mai fost descoperite situaţii în care pe durata programului de lucru nu se afla un farmacist în unităţi şi nu s-a solicitat acordul informat şi în scris al asiguratului la eliberarea unor medicamente cu preţ mai mare. Controalele au fost iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi s-au desfăşurat între 6 şi 28 noiembrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

10 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

10 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

11 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago