Nemţi, italieni, spanioli…

Când conduc în străinătate, recunosc, sunt mai atent decât în România. Precizare strict necesară.
Până în urmă cu câţiva ani, îi recunoşteam pe străinii veniţi în România cu maşina, prin faptul că erau la fel de circumspecţi cum eram şi eu prin ţările lor – nu ştiau „obiceiurile” casei, stilul poliţiştilor, nu puteau evalua corect riscurile. Conduceau, adică, regulamentar.
Acum, s-a umplut România de nemţi, italieni şi spanioli. Şi de prin alte părţi, dar cei pomeniţi sunt majoritari. Sau mai precis nu de nemţi, spanioli şi italieni, ci de maşini înmatriculate în Germania, Spania şi Italia. Spun de maşini, pentru că modul în care conduc îţi arată clar că nu ai de-a face cu străini veritabili, ci cu români veniţi în concediu din ţările lor adoptive. Români care, sunt sigur, în Germania, Spania sau Italia conduc cuminţi şi cu frică de Dumnezeu şi de lege, dar sufletul lor românesc, mă înţelegeţi, nu-i lasă să se comporte la fel în patria-mumă.
Aşa că de ce să meargă ei cuminţi, mai ales dacă au până în 30 de ani? Ce-s ei, fraieri…? Fraieri să nu-şi pună în valoare maşinile rapide şi talentul de şmecheri? Nuuu… astea trebuie cumva arătate. Şi cum altcumva, decât conducând la limita riscului, într-o ţară fără autostrăzi, în care câinii morţi pe şosele oferă un peisaj lugubru, mai ales, după ce sunt proaspăt sfârtecaţi, bicicliştii, săracii, merg şi ei la limita siguranţei, iar ţiganii cu căruţele şi-au făcut din nou apariţia, că de, e criză şi combustibilul e scump…
Te uiţi la autoturismul cu un E aplicat pe el, dar la volan recunoşti uşor mutra ghiolbanului autohton, conform Atlasului de mitocănie urbană, cel cu piţipoanca de companie, cocalarul de trafic, ţăranul de mall şi aşa mai departe.
Să ştiţi că tot scriu eu pe aici texte moralizatoare, dar aşa, ca să mă mai răcoresc, nu sper să schimb ceva. Cred că e puţin cam târziu, scuzat să-mi fie scepticismul.