Categories: Comunitate

Nela, poștărița care ne face mândri că suntem hunedoreni

Poștărița Marinela Szekely (foto) din Simeria a reușit să urce pe locul al doilea la Campionatul European de Alergare Montană din Elveția.
„Sportiva Poștei, Marinela Szekely, a câștigat locul 2 cu echipa României, la Campionatul European de Alergare Montană din Elveția.
Traseul a fost foarte dur, în urcare, dife­rența de nivel fiind de 667 de metri, ajun­gând la altitudinea de 2.100 de metri. Căldura și aerul uscat nu au oprit-o pe colega noastră, Nela, care și-a demonstrat încă o dată forța și talen­tul. Fe­licitări, dragă Nela, ție și întregii echi­pe care a urcat România pe po­dium”, au anunțat reprezentanții Poștei Române.
„Ne mândrim cu tine Nela, pentru faptul că faci cunoscut orașul Simeria la nivel internațional. Suntem alături de tine și îți dorim mult succes în con­tinuare”, i-a transmis Iulius Bedea, pri­marul Simeriei. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

3 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

3 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

3 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

3 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

3 ore ago