Categories: Comunitate

Nedeie, la Bucureșci, fără ,,pe repede înainte”

Magdalena Șerban

Comuna Bucureșci respiră. Pusă într-un colț de umbră mulți ani, acum e scoasă la lumina reflectoarelor. La propriu, aici urmând o manifestare care va reuni comunitatea într-o atmos­feră de socializare și voie bună. Conducerea publică locală vrea ca lumea să simtă bucurie, nu doar să se dedice muncii, în fiecare zi.

Veniți la distracție!
,,E bine ca să existe și veselie. Nu doar să vorbim despre obiectivele in­vestiționale și ce vom face, pe viitor. Ne des­crețim frunțile și petrecem la ne­deia pe care o organizăm cu mare drag pentru cei care vor să ni se ală­ture. Îi invităm la o după-masă și o seară de distracție, unde spectacolul și pro­gramul artistic vor fi de bază. Dragii mei, sunteți bineveniți. Dar înainte de joc și cântec popular, vom avea un cam­pionat de fotbal, competiția fiind între satele comunei. Haideți să le susținem efortul prin aplauze, la fiecare gol sau ocazie. Succes”, a transmis Ancuța Elena Suciu (foto), primarul din Bucureșci.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

17 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

17 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

17 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

17 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

17 ore ago