Categories: Actualitate

Nebuni sunt peste tot. Sechestrate de capul familiei

Un hunedorean și-a sechestrat familia, soția și fiica sa, amenin­țându-le cu un cuțit. Cele două au țipat cât au putut, fiind auzite de vecini, care au sunat la 112.

Noroc cu vecinii
„La data de 14 ianuarie 2025, în jurul orei 18:20, Poliția municipiului Brad a fost sesizată despre faptul că se află în desfășurare un scandal în familie, auzindu-se zgomote de la un apartament dintr-un bloc de locuințe din comuna Crișcior.
În cel mai scurt timp, o patrulă de intervenție s-a deplasat la fața locului, unde a constatat faptul că un tânăr de 29 de ani, din Crișcior, în timp ce se afla în locuința comună, a exercitat acte de agresiune față de soția și fiica sa. Totodată, tânărul le-ar fi amenințat pe cele două un cuțit și nu le-ar fi permis să părăsească locuința”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate, iar în urma probatoriului administrat în cauză au luat, față de tânăr, măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore”, a mai declarat purtă­torul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. (A.N.)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

2 zile ago