Categories: Actualitate

Neajunsurile l-au împins la sinucidere

Maximilian Gânju

Un bărbat din Uricani a fost găsit fără suflare într-o zonă mărginaşă a localităţii numită ”Masa tăcerii”, unde s-a spânzurat în noaptea de duminică spre luni.
Greutăţile par să fi fost motivul pentru care bărbatul, Mihai Gabriel, de 40 de ani, din Uricani, ar fi decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. Tânărul mai ameninţase în trecut că se sinucide, mai ales după ce consuma alcool. În două rânduri a fost coborât de poliţişti de pe un bloc turn din Uricani. El era cunoscut în localitate ca un individ foarte muncitor, în ciuda faptului că suferea de o infirmitate. Gabriel era pensionat pe caz de boală şi afecţiunea pe care o avea se agravase în ultima perioadă. Bărbatul trăia împreună cu părinţii săi şi pentru că avea o pensie de invaliditate foarte mică, aproape zilnic mergea să muncească cu ziua prin oraş. Duminică a băut câteva pahare la un bar şi a spus că pleacă spre casă. A fost găsit a doua zi dimineaţă, la ieşire din Uricani, spânzurat de un copac.
”Era un băiat bun, avea greutăţi şi era foarte muncitor. Îmi pare rău de el, şi ştiu cât de greu îi era şi cât l-a încercat viaţa. Familia beneficiază de un ajutor de înmormântare, pentru că era pensionat pe caz de boală şi îl poate înmormânta creştineşte”, a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul localităţii Uricani. Pe de altă parte, poliţştii au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz, chiar dacă toate probele arată că este vorba de o sinucidere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

8 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

o zi ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

o zi ago