Actualitate

Ne-am speriat degeaba! Ministrul Energiei spune că „taxa pe soare” este un fake news

Adriana Năstase

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (foto), a negat luni că statul va introduce o „taxă pe soare” care ar urma să fie impusă prosu­ma­torilor ce investesc în panouri fotovol­taice.

 

Dacă numărul prosumatorilor crește mult

„Nu se introduce absolut nici o taxă, toți românii care își montează panouri fotovol­taice pe casă nu vor plăti absolut nici o taxă pentru energia consumată sau produsă. Există posibilitatea, în anumite condiții, pe care Directiva care trebuie implementată o oferă, ca atunci când numărul prosu­ma­to­rilor este foarte mare și ajunge la 8 la sută din capacitatea instalată a sistemului ener­getic național, în baza unui studiu pe care au­to­ritatea de reglementare îl va face la data aceea, lucru foarte puțin probabil să ajun­gem la acest procent, începând cu data de 1 decembrie 2026 să poată fi introdusă taxa”, a spus ministrul într-o conferință de presă. Popescu a afirmat că OUG nu prevede intro­ducerea unei taxe, ci doar o posibilitate, vala­bilă peste 4 ani de la data intrării în vi­goare a actului. „Există (în textul OUG men­țiunea – n.r.) <poate introduce>, nu există <va fi o taxă de mâine, de poimâine sau va fi o taxă anul viitor sau peste doi ani, peste trei ani, peste patru ani>. Infirm categoric exis­tența unei taxe pentru prosumatori. Minis­terul energiei nu va susține niciodată înfiin­țarea unei taxe”, a comentat acesta. Mai mult, ministrul Energiei a catalogat discuțiile din spațiul public despre „taxa pe soare” ca fiind fake news.

 

Depun amendamente dacă e nevoie
PSD a transmis anterior că nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru ener­gia auto-produsă din surse re­ge­ne­rabile. „Chiar dacă s-ar aplica din 2026, o ast­fel de măsură ar avea ca efect descura­jarea investițiilor în acest domeniu, ceea ce contravine obiectivelor României de a dez­volta surse alternative de energie electrică”, a transmis PSD printr-un comunicat de pre­să. Social-democrații spuneau că, în actualul context economic, statul trebuie să în­curajeze gospodăriile și IMM-urile care pot face investiții în sisteme de producție de ener­gie regenerabilă, pentru acoperirea con­sumului propriu și, eventual, pentru li­vrarea surplusului în sistemul energetic național. „Ca atare, atunci când ordonanța de urgență va ajunge în dezbaterea par­la­mentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care des­cu­rajează investițiile din acest sector și va so­licita o dezbatere în regim de urgență, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului în care trebuie emise normele de aplicare”, se mai arată în sursa citată. PSD subliniază că Directiva Euro­peană 2018/2021, care a stat la baza Ordo­na­nței de urgență, nu are un caracter im­perativ în privința taxării prosumatorilor. Această măsură este lăsată la latitudinea statelor membre, deci nu poate fi invocată ca obligație pentru introducerea unei astfel de reglementări în România. De altfel, pro­iectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei nu conținea noțiunea de taxare a prosumatorilor la Art. 19, alin. (3) – modificarea fiind făcută de această ins­ti­tuție cu puțin timp înainte de introducerea ac­tului normativ în ședința de Guvern, a mai adăugat PSD.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Deranj maxim într-o urbe estică din sudul ju­dețului nostru, după ce niște băieți curioși și-au…

9 ore ago

Bulina albă

Marcel Dobrică, antrenor emerit de popice Pentru că elevii săi de la clubul din Petrila…

9 ore ago

Bulina neagră

Fernando B., recidivist din Lupeni Pentru că este judecat pentru tâlhărie calificată asupra unui pensionar…

9 ore ago

Primarul din Hărău are dovada!

Continuă scandalul izbucnit în Aso­ciația Comunelor din județul Hunedoara, iar primarul comunei Hărău, Lucian Albu…

9 ore ago

Primari liberali, ședință foto cu șeful PSD

Zvonul că mai mulți primari PNL din județ vor trece în barca PSD și vor…

9 ore ago

Copil în vârstă de 9 ani, tâlhărit de o femeie

Băiețelul mergea pe o stradă din municipiul Brad și avea în mână o bancnotă de…

9 ore ago