Categories: Sport

Naţionala de futsal a remizat de două ori cu Olanda

Echipa naţională de futsal a României, cu şapte jucători de la Autobergamo Deva în lot, a reuşit două rezultate de egalitate în meciurile amicale jucate în deplasare, cu echipa similară a Olandei. Tricolorii au terminat 2-2 în prima partidă şi 1-1 în cea de-a doua, Dumitru Mimi Stoica marcând unul dintre goluri.

Devenii, majoritari în lotul tricolor
Pentru dublul test cu Olanda, selecţionerul Robert Lupu a convocat şapte jucători de la Autobergamo Deva, aceştia fiind Petrişor Toniţa, Florin Matei, Cristi Matei, Florin Ignat, Dumitru Stoica, Alpar Csoma şi Paulo Ferreira. Pe lângă deveni, din lotul tricolor au mai făcut parte Vlad Iancu, Savio Valadares, Felipe Oliveira (toţi Infomatica Timişoara), Laszlo Szocs, Szabolcs Manya (ambii Futsal Klub Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireş (United Galaţi) şi Emil Răducu (Luxol St. Andrews). Obişnuit al convocărilor în ultima perioadă, deveanul Adrian Pînzaru a fost omis de această dată.

Olandezii au condus, românii au egalat
În prima partidă, jucată la Rotterdam, România şi Olanda au încheiat 2-2, gazdele conducând de două ori, dar tricolorii au egalat de fiecare dată, prin Savio Valadares şi Dumitru Stoica. A doua înfruntare s-a jucat la Haga şi s-a terminat 1-1. Tot gazdele au condus, dar Savio Valadares a stabilit scorul final. Echipa naţională a României va debuta la sfârşitul lunii ianuarie la Campionatul European din Slovenia, unde va întâlni Portugalia şi Ucraina. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

10 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

10 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

10 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

10 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

10 ore ago