Nasc şi în Petrila oameni…

Alexandru Gruian

Da.
Nu prea ştim ce se întâmplă în Valea Jiului. Oamenii de acolo ori au plecat spre alte zări ca să se facă auziţi/văzuţi/cunoscuţi, ori au ales anonimatul asigurat de provincie.
Titltul nu-mi aparţine şi nu ştiu dacă eu aş fi cel mai potrivit pentru a comenta de aici o iniţiativă a unuia dintre cei mai prolifici artişti proveniţi din Petrila – îl numesc pe Ion Barbu. Acel Ion Barbu, original şi controversat, care şi-a imaginat, cu acea doză de idealism atât de cunoscută artiştilor, că Petrila ar putea fi ridicată prin iniţiative entuziaste. A fost Festivalul „Om rău”, a fost volumul apărut la Editura „Curtea veche”, numit „Petrila. Periferia culturală europeană” (într-o aluzie mai mult decât transparentă cu Sibiul anului 2007…), au fost versurile scrise pe case, pentru care a luat şi amendă, acum este un alt strigăt, prin ziarul „Nirvana socială”, ziar de perete al celor puşi la perete, după cum singuri se caracterizează. 
Cei de la TVR Timişoara l-au rugat pe colegul meu Nicu Gavrea să meargă la Petrila pentru a filma manifestările – urât sună cuvântul ăsta, dar nu am altul mai bun – dedicate lui I. D. Sârbu, la împlinirea a 20 de ani de la dispariţia acestui „Gargantua al totalitarismului românesc”. El mi-a adus afişe şi ziarul editat de cei puşi la perete. Pe placa de lângă Casa memorială I. D. Sârbu, din Petrila stă scris (într-o perioadă în care acuzaţiile de colaborare cu Securitatea curg gârlă…): „Trecătorule, nu mă judeca după cele ce am făcut, ci după cele ce le-am refuzat a le face”.
Subiectul e mult prea complex pentru a-l trata în 2000 de caractere. Nici nu ştiu ce ecouri va trezi, dar mi se pare onorant să-i acord spaţiu în pagină. Şi mai mult decât atât, m-am decis să-i acord timp şi lui I. D. Sârbu.