N-au trecut nici prima probă

Ieri s-a desfăşurat prima probă a concursului pentru postul de manager al Spitalului Judeţean din Deva. Testul grilă a fost susţinut de două doamne, Livia Oros şi Mihaela Ioana Poenar. Însă, nici una dintre ele nu a trecut această probă. Livia Oros a obţinut nota 4,9, iar Mihaela Poenar, 4,3. Nota de trecere a testului grilă este 7. În aceste condiţii, concursul se reia. Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „examenul pentru postul de manager va fi reluat. Până atunci, interimatul va fi asigurat de Gabriel Berceanu”. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca examenul se tine pe bune,adica nu se spun subiectele inainte, nici o pleava politruca nu e in stare sa ia examenul.

  • Tot "o pleava politruca" o sa ajunga pana la urma sa ocupe functia!S-au temut de reactia presei si de consecinte avand in vedere ancheta DNA in desfasurare, dar nu le pasa. Asteapta, probabil, marele tun dat de Parlament in ceea ce priveste salvarea penalilor si atunci sa te tii la nelegiuiri!
    Oricum, directorul medical este intangibil, restul hoardei este dupa chipul si asemanarea lui.
    Rusine celor care nu iau masuri, desi dovezile dezastrului in care se afla unitatea sunt in sertarele lor de multa vreme!

  • Au trecut 27 de ani din 1989 si inca mancam "unitati" cu polonice din lemn.
    Traiasca pensionarii si proletarii revolutionari !
    Drumul de la revolte la revolute trebuie sa fie de 40 de ani si nu de 20.
    Istoria se pare ca nu-si masoara eternitatea dupa referentiale ce promoveaza mediocritatea (gen Bologna).
    Viata si prin urmare si istoria, sunt multi, pluri si transdisciplinare.
    Proletarii, prin multimea lor, pot doar ucide un filosof, dar niciodata nu-l pot egala.
    Plitica pumnului are forta cantitatii, dar cum nu e luminata, nu poate genera claritate.
    Ehe !

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 zile ago