Categories: Sport

N-am scăpat de ce ne-a fost teamă! Baraj împotriva campioanei Timişului!

Ovidiu Mănăstire

Campioana Ligii a IV-a Hunedoara, Hercules Lupeni, nu a avut şansă la tragerea la sorţi pentru stabilirea adversarului în barajul de promovare în eşalonul trei. Astfel, trupa din Valea Jiului a dat peste cel mai puternic obstacol, urmând să întâlnească în dublă manşă campioana judeţului Timiş, care se va alege între Ripensia Timişoara şi Voinţa Maşloc.

Ripensia, devansată surprinzător de Maşloc
Prima şansă o are trupa din Maşloc, care, deşi învinsă de două ori de roş-galbeni în acest sezon, a trecut peste echipa lui Remus Steop în penultima etapă. Ripensia a remizat surprinzător pe teren propriu cu Unirea Sânnicolau Mare iar Voinţa a învins în derbiul cu CS Ghiroda şi a trecut în fruntea clasamentului, cu un punct avans. În ultima etapă a Ligii a IV-a Timiş, Maşloc va juca în deplasare, pe terenul grupării ce a readus-o pe primul loc, Unirea Sânnicolau Mare. În acelaşi timp, Ripensia va întâlni tot pe teren străin, echipa Voinţa Biled. O victorie a trupei din Maşloc pe Aranca i-ar aduce acesteia titlul de campioană a judeţului Timiş, indiferent de rezultatul Ripensiei la Biled.

Tari în defensivă
Voinţa Maşloc este antrenată de Adrian Şeţu şi a făcut un sezon remarcabil, mergând umăr la umăr aproape tot sezonul, cu Ripensia Timişoara. Chiar dacă nu are atacul devastator al celor de la Ripensia, Maşloc dispune de cea mai bună apărare, doar 17 goluri primite. Vedeta echipei este portarul Cosmin Amarinei, care a înscris 12 goluri în acest sezon, toate din lovituri de pedeapsă. Golgheterul echipei este Răzvan Magdaş, marcator  a 26 de goluri în acest sezon. Trupa standard a roş-albaştrilor îi cuprinde pe Amarinei – Gabără, Matei (cpt), M. Toma, C. Bogdan – A. Rus, Demian, Şchiopu, Berceanu – Magdaş, Raţiu.

 „Ne jucăm şansa!”
Chiar dacă sorţii nu i-au fost favorabili, Dan Voicu, antrenorul campioanei judeţului Hunedoara, spune că echipa sa îşi va juca şansa. „Într-adevăr, ne-a fost hărăzit un adversar foarte dificil. Cred că la nivelul Ligii a IV-a, e în primele patru-cinci echipe din ţară. Dar noi ne vom juca şansa, nu avem nimic de pierdut. Am încredere în echipa mea, se va juca tur-retur şi e posibil orice. Oricum, voi merge să văd pe viu trupa timişoreană în ultimul lor meci oficial”, a spus tehnicianul lui Hercules Lupeni. Un câştig pentru echipa din Valea Jiului, care are oricum un efectiv redus, este păstrarea lui Marian Filip pentru partidele de baraj, acesta având programată plecarea în străinătate. „Am vorbit cu Filip şi l-am convins să rămână pentru acest baraj. E un atu pentru noi, pentru că oricum avem un lot foarte restrâns. În aceste două săptămâni vom face antrenamente şi sper să ne prezentăm cât mai bine în partidele de baraj”, a precizat Voicu, care a dezvăluit ce adversar şi-ar fi dorit în această „dublă”: „Sincer, aş fi vrut să cădem cu reprezentanta Gorjului sau cea a Mehedinţului, dar dacă aşa a ieşit, nu avem ce face”, a încheiat antrenorul lui Hercules. Partidele de baraj pentru promovarea în Liga a III-a se vor disputa în 18 şi 25 iunie, Hercules urmând să joace turul în deplasare şi returul pe teren propriu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

2 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

2 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

2 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

2 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

2 ore ago

Tentativă de omor în municipiul Vulcan

Scenele șocante au avut loc du­minică noaptea, în fața unui club din centrul municipiului Vulcan.…

2 ore ago