Categories: EvenimentFlash

N-a avut nici o şansă!

Maximilian Gânju

Un bărbat a murit, ieri, după ce a plonjat cu autoturismul de pe un pod de peste Jiul de Est, la ieşire din municipiul Petroşani. Acesta avea mai multe centre de colectare a fierului vechi în Valea Jiului şi plecase din Petroşani către unul dintre ele, unde avea o problemă. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la accident.

A murit pe loc
Negru Nicu (43 de ani) administra mai multe depozite de colectare a fierului vechi, atât în municipiul Petroşani, cât şi în localitatea Petrila. Acolo se  îndrepta ieri, spre unul din depozitele din Petrila, când nu se ştie cum, în zona Dărăneşti, maşina a străbătut patru benzi de circulaţie, a spulberat balustrada de la podul de peste Jiu, a plonjat circa 20 de metri în gol şi s-a făcut praf de malul râului. Şoferul era singur în maşină şi n-a avut nici o şansă, iar paramedicii au spus că, practic, a murit pe loc. „Când am ajuns la locul solicitării, am constatat că persoana aflată în autoturism era decedată şi i-am lăsat pe colegii de la Poliţia Petroşani, pentru a efectua cercetările, iar la finalizarea lor, am intervenit pentru descarcerarea victimei”, a declarat Bogdan Stancu, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Suferea de inimă
Apropiaţii familiei spun că Nicu Negru trecea printr-o serie de ghinioane, iar ieri, mergea spre Petrila, după ce poliţiştii din localitate îl chemaseră să-i predea mai multe bunuri pe care le-au recuperat de la nişte hoţi, ce i-au spart unul din depozitele de fier vechi. Anchetatorii spun că bărbatul avea probleme cu inima şi nu este exclus să fi suferit un infarct, dat fiind faptul că la locul accidentului nu există nici o urmă de frânare, însă acest lucru se va stabili după efectuarea necropsiei de către legişti. „Conductorul auto care circula dinspre Petroşani spre Petrila, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului şi, părăsind partea carosabilă, a lovit parapetul podului, pe care l-a rupt, după care a căzut pe malul Râului Jiu. Este posibil să fi avut viteză, parapetul podului fiind rupt pe o distanţă de opt sau 10 metri. În urma accidentului, conducătorul auto şi-a pierdut viaţa. În cauză, s-a întocmit dosar penal, care, la definitivarea cercetărilor, urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani”, a declarat comisarul Petre Mârza, şeful Poliţiei Rutiere Petroşani.
Negru Nicu era căsătorit şi avea trei copii, doi băieţi dintr-o primă căsătorie şi o fetiţă de 10 ani cu a doua soţie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

20 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

20 de ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

20 de ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

20 de ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

20 de ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

20 de ore ago