Ieri, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre privind acordul de parteneriat între municipiul Orăştie şi judeţul Hunedoara pentru realizarea Muzeului Civilizaţiei Dacice, cu reabilitarea şi modernizarea străzilor de acces în municipiul Orăştie.
De ce un muzeu al civilizaţiei dacice la Orăştie? La această întrebare a răspuns ieri Daniel Andronache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara: ”Pentru că este foarte aproape de Sarmizegetusa Regia. Se impune ca o locaţie excepţională vizavi de leagănul Civilizaţiei Dacice. Este vorba de o asociere între Consiliul Judeţean şi Primăria Orăştie în vederea accesării de fonduri pentru realizarea acestui proiect”. În documentele prezentate se precizează că s-a stabilit depunerea proiectului în cadrul programului Operaţional Regional 2014-2020 Axa 13: Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii, Prioritate de investiţii.
Reprezentanţii CJ Hunedoara au fost nevoiţi să se grăbească să aprobe acest proiect, având în vedere principiul evaluării ”primul venit, primul servit”. Valoarea totală a investiţiei, potrivit datelor furnizate de CJ Hunedoara, se ridică la aproape 20 de milioane de lei. Durata de realizare a construcţiei este de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Aşadar, pe lângă Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, judeţul se va îmbogăţi şi cu un Muzeu al Civilizaţiei Dacice, la Orăştie.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…