Categories: Sport

Mureşul, „salvată” de criză

Ciprian Marinuţ

Echipa Mureşul Deva va evolua şi în noul sezon tot în Liga a II-a, deşi a retrogradat la finalul campionatului trecut, întrucât unele echipe care ar fi avut drept de joc în eşalonul secund s-au retras din motive financiare.

Rămân gratuit în eşalonul secund

Informaţia privind rămânerea echipei devene în eşalonul doi, pe care am prezentat-o de peste o săptămână, a fost confirmat, ieri, oficial, de directorul sportiv al Mureşului Deva, Gheorghe Ţurlea. Reprezentantul grupării devene a precizat că Mureşul nu a cumpărat locul nici unei echipe lovite de criză, ci rămâne în liga secundă, întrucât a fost prima sub linie la retrogradare. „Am fost înştiinţaţi oficial de Departamentul de Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal că Mureşul Deva a fost acceptată să evolueze şi în viitorul sezon în Liga a II-a, Seria a II-a. Decizia a fost luată în conformitate cu ROAF, deoarece Mureşul a fost prima echipă retrogradată şi avea prioritate pentru a reveni în eşalonul al doilea, în caz că alte echipe ar fi renunţat la loc din diverse motive. Precizez că Mureşul Deva nu a cumpărat locul nici unei echipe şi nici nu a plătit vreun ban cuiva, pentru a fi acceptată în Liga a II-a. Clubul nostru a acceptat propunerea FRF, graţie implicării şi sprijinului Consiliului Local Deva şi a sponsorului nostru tradiţional”, a declarat Gheorghe Ţurlea. Cel mai probabil, Mureşul Deva va lua locul echipei Internaţional Curtea de Argeş, care s-a înscris în Liga a IV-a Argeş, după ce şi-a vândut şi locul din Liga I celor de la Pandurii Tg. Jiu.

Schimbă macazul

Noua „încadrare” a clubului devean presupune modificări organizatorice şi de lot cât mai rapide, chiar dacă e aproape sigur că startul campionatului va fi amânat cu o săptămână. „Noi eram pregătiţi de Liga a III-a, unde ne gândeam să mizăm pe juniori şi tineret, însă acum trebuie să schimbăm planurile. Vom juca într-un eşalon cu pretenţii mai mari, aşa că trebuie să ne întărim lotul de jucători. Timpul este scurt până la începerea campionatului, însă vom face tot posibilul să ne prezentăm cum se cuvine la start”, a precizat Gheorghe Ţurlea, directorul sportiv al Mureşului.

Echipa deveană va disputa, azi, de la ora 10.00, pe Stadionul „Cetate” un meci amical cu FC Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

10 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

10 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

10 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

10 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

10 ore ago