Sport

Mureş sec, Jiu învolburat

Ciprian Marinuţ

Cele patru echipe divizionare hunedorene au trăit şi bucurii şi necazuri, în primele 12 etape ale campionatului, însă sunt departe de performanţele dorite. Mureşul Deva a început surprinzător de bine, dar s-a tăiat şi a ajuns în zona retrogradabilă. Jiul Petroşani şi CFR Simeria au avut un start ratat şi s-au redresat în ultimele şase-şapte etape, dar mai au mult până la promovare. FC Hunedoara a avut serii scurte de meciuri bune, îmbinate cu paşi greşiţi neaşteptaţi şi se află la distanţă de doritul fotoliu de lideră. Două echipe şi-au schimbat tehnicienii, două au rămas fidele primilor antrenori, însă la multe meciuri fotbalul a fost servit cu pipeta.

Banii vorbesc
Pornită la drum în ceasul al 12-lea, Mureşul Deva, unica echipă hunedoreană din eşalonul secund, a fost revelaţia seriei vest în primele şapte etape. Trupa antrenată de Constantin Olariu era pe un nevisat loc patru, cu patru victorii surprinzătoare, dintre care două obţinute în deplasare. Ultimele cinci etape în care devenii au scos o singură remiză şi au suferit patru eşecuri au tras însă echipa în jos, până pe locurile retrogradabile. Motivul principal al declinului e cel financiar, însă picajul a fost favorizat şi de accidentarea unor titulari şi de mentalitatea de doi bani a unor jucători. Devenii au cel mai ineficace atac, cu doar opt goluri marcate, şi cea mai slabă defensivă, cu 20 de goluri primite.

Feroviarii s-au trezit la… Hunedoara
CFR Simeria a mers în regim de „personal” în primele patru etape, în care a suferit trei eşecuri şi a scos o singură remiză. Prima victorie a venit abia în runda a cincea, un chinuit 1-0 acasă, cu codaşa Gloria Arad. A urmat succesul cu 1-0 în deplasare cu FC Hunedoara, iar de atunci încolo, trupa antrenată de Marius Opric a avut un parcurs fără greşeală până în etapa a 11-a, când a pierdut surprinzător cu nou-promovata Unirea Valea lui Mihai (1-3). Feroviarii s-au trezit şi au zdrobit în runda a 12-a pe Flacăra Făget cu 4-0, iar pe moment, sunt cea mai bine clasată echipă hunedoreană din eşalonul trei.

Doi antrenori, puţin fotbal
FC Hunedoara a început promiţător şi a cochetat cu podiumul în primele cinci runde în care a bifat trei victorii, o remiză şi un eşec. Sub bagheta tânărului antrenor Erik Lincar, jocul scârţâia, iar după eşecul de acasă cu CFR Simeria, (0-1 în etapa a şasea) fostul stelist şi-a încheiat colaborarea cu alb-albaştrii. Gruparea hunedoreană a fost preluată de experimentatul tehnician Aurel Şunda, care încă încearcă să pună lucrurile la punct din mers. În şase etape sub comanda noului antrenor, alb-albaştrii au două victorii, trei remize şi un eşec, iar jocul lasă încă de dorit. Situaţia demonstrează că punctul slab a grupării ce evoluează pe „Michael Klein” e lotul de jucători şi nu antrenorul. Rămâne de văzut dacă Şunda va avea abilitatea şi susţinerea financiară să facă o echipă competitivă.

Şapte etape fără eşec
Jiul Petroşani a fost în subteran în primele cinci etape, după acceptarea pe uşa din dos în Liga a III-a. „Alb-negrii” au avut un parcurs catastrofal, cu trei eşecuri, o remiză şi o singură victorie.  A urmat înlocuirea antrenorului Daniel Huza cu tehnicianul Marin Tudorache, iar Jiul a ajuns la şapte partide fără înfrângere. Petroşănenii au obţinut trei victorii pe teren propriu (2-0 cu FC Hunedoara, 2-0 cu FC Timişoara şi 2-1 cu lidera Bihorul Beiuş) şi au scos trei remize şi o victorie în meciurile din deplasare: 0-0 cu Gloria Arad, 0-0 cu ACS Recaş şi 1-1 cu FC Şcolar Reşiţa, 2-1 cu CS Vladimirescu. Jiul a urcat în apropierea podiumului şi este singura echipă din serie care nu a suferit nici o înfrângere, în meciurile din deplasare.

2 comentarii la „Mureş sec, Jiu învolburat

  • CAND MA GANDESC CA INAINTE JUD. HD. AVEA 8-12 ECHIPE IN DIV A,B,C,NEMAIPUNAND IN CONSIDERARE DIV D,SI JUDETEANA.NUMAI IN DIV A.SIB. JUD.HD AVEA 8 ECHIPE.IAR ACUM STRANGEM 4 ECHIPE TOATE SPRE RUSINEA FOTBALULUI HUNEDOREAN IN DIV C.SAU LIGA III.
    TOTUSI,ASTEPTAM UN DIALOG PE ACEASTA TEMA DIN PARTEA ZIARISTIILOR DE LA SPORT DIN JUDET HD.NU NUMAI DE LA MESAGERUL HD.CI SI DE LA SERVUS HD.,REPLICA HD.GLASUL HD,HUON.RO,HUNEDOREANU(ZIAR MAI MULT MORT DECAT VIU -ESTE IN URMA CU LUNI DE ZILE-INADMISIBIL!) SI DE LA ZIARUL HUNEDOREANULUI!!! PE ACEASTA CALE ROG ,ZIARISTII ,MCAR CEI DE LA SPORT DIN JUDET HD, SA FACA TOT POSIBILUL SI SA FIE LA CURENT,LA ZI CU STIRIILE SPORTIVE!MOTIVUL:SUNT TOATE ENUMERATE MAI SUS ,ZIARE ONLINE ,DECI DACA E ONLINE,OMUL DORESTE SA VADA IMEDIAT O SCHIMBARE DE CLASAMENT SAU DATA DE DISPUTARE SI CE PROGRAM VA TRANSMITE MECIURILE IN DIRECT !MA REFER LA TOATE SPORTURIILE NU NUMAI LA FOTBAL.SUCCES!ONLINE=DIRECT=LIVE!ONLINE NU INSEAMNA ,DACA MECIUL E VINERI NOI SA-L AFISAM REZULTATUL LUI LUNI SAU MARTI!ASTA NU MAI E ZIAR ONLINE DECAT ASA …DE OCHII LUMII!MULTUMIM!
    ASTEPT UN RASPUNS CA ATARE ,MACAR DE LA ZIARISTII ZIARULUI MESAGERUL HD,SI CHIAR DACA NU E RASPUNS,ASTEPTAM O CONCRETIZARE EFECTIVA IN PAGINILE ZIARULUI ONLINE!MULTUMIM INCAODATA!

  • @ROMAN DIN JUDETUL HD

    Cred ca sunteti intr-o oarecare confuzie, in ce priveste editiile on-line ale ziarului. Ca sa intelegeti – cel putin la Mesagerul Hd asa este – editia principala a ziarului este cea tiparita. Ca urmare, editia on-line este transpunerea pe site a principalelor articole de interes local publicate in ziarul care apare la vanzare in aceeasi zi. Avantajul pentru cei care citesc ziarul on-line este ca ei pot afla informatiile din el imediat dupa ora 24.00, pe cand cei care prefera ziarul tiparit o pot face doar după ora 5,30 – 6,00 dimineata. In schimb, in ziarul tiparit gasesc mai multe informatii – nationale, internationale, utile s.a. – care nu sunt incluse in editiile on-line. Cred ca se intelege ca este vorba de o strategie comerciala, ziarul trebuie vandut in primul rand.
    Ceea ce cereti dumneavoastra in comentariul de mai sus este valabil pentru publicatiile care apar numai on-line nu si tiparite.
    Sa auzim numai de bine,
    Mesagerul hunedoarean

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura