Magdalena Șerban
În timp ce unele instituții preșcolare și școlare sunt private de căldură, iar părinții își țin copiii departe de pericolul îmbolnăvirii, la Orăștie a fost dată în circuit noua grădiniță cu program normal de pe Strada Luminii, un obiectiv investițional materializat din fonduri europene, ce oferă condiții și dotări moderne.
Pentru adulții de mâine
Primar pentru toți
Totodată, ținând cont de faptul că perioada prin care trecem este una de restricții, în contextul noilor reglementări legate de controlul pandemiei generate de COVID și al impunerilor autorităților centrale cu referire la delimitarea accesului în instituțiile publice, conducerea locală amintește cetățenilor că persoanele care nu dețin un certificat verde nu mai au voie în incinta clădirii primăriei. Totuși, pentru a sprijini această categorie, s-a decis să fie operaționalizate două birouri în afara sediului, și anume Registratură, respectiv Taxe și Impozite Locale. Astfel, cei care au nevoie de orice fel de servicii de la compartimentele administrative sau care doresc să își plătească la ghișeu dările, pot veni la aceste două birouri dedicate. De asemenea, există posibilitatea de a interacționa cu primăria și în format electronic. Serviciul de Taxe și Impozite Locale este activ inclusiv în regim online, obligațiile fiscale putând fi onorate foarte simplu, prin intermediul platformei ghiseul.ro, care este integrată și în website-ul municipalității. „Le mulțumesc celor care sunt la zi cu plata taxelor, participând astfel la susținerea bugetului local din care reușim să întocmim diverse studii de fezabilitate pentru noi investiții, să asigurăm cofinanțări la proiectele câștigate din bani europeni sau pe axă guvernamentală, să acoperim cheltuielile neeligibile din cadrul acestora și să facem reabilitări, reparații și modernizări. Vă mulțumim și vă dorim să rămâneți sănătoși. Doamne ajută!”, a încheiat Ovidiu Laurențiu Bălan.
Ieri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, în prezenţa domnului Gabriel Diaconu (şeful Unităţii de…
Situația economică dificilă a României este deja cunoscută, dar mai puțin cunoscut este ceea ce…
Preoții, călugării și călugărițele nu vor mai beneficia de calitatea de persoane asigurate în sistemul…
15 august | 18:00 – Piațeta Primăriei Se lansează aplicația PLAISmart – Trasee Eco-Smart Muzică,…
Pe 4 septembrie, Sala Sporturilor din Deva devine ringul unde pasiunea pentru box și spiritul…
Constat, din nou, că un demers cultural major pentru județul Hunedoara și pentru patrimoniul național,…