În şedinţa de ieri a Consiliului Local Hunedoara a fost supusă aprobării iniţiativa de înfrăţire a municipiului de pe Cerna cu municipiul Veles din Republica Macedonia.
Încheierea unui acord de înfrăţire între cele două localităţi, care va permite dezvoltarea unor relaţii economice, culturale şi sociale, s-a conturat în urma participării unei delegaţii oficiale din municipiul Veles la Târgul European al Castelelor, care a avut loc la Castelul Corvinilor în perioada 1-3 mai. Reprezentanţii Patrimoniului Arhitectural din Veles au fost printre expozanţii prezenţi la prima ediţie a târgului, iar din delegaţia oficială a făcut parte şi primarul municipiului, Slavco Cadiev. Mai mult decât atât, cele două localităţi au caracteristici similare, atât ca număr de locuitori, profil economic şi istoric. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi din partea consilierilor locali. (O.Mihnea)
------ Secțiunea "Cetăți și situri arheologice" ------ Premiu pentru proiectul “Amfiteatrul din cadrul Sitului arheologic…
Dictatoarea! E mare zâzanie într-o organizație de partid din județul nostru, susțin bârfitorii, după ce…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…
Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…
O tragedie s-a produs pe Autostrada A1, în apropierea orașului Simeria, o tânără și fiica…
Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…