Municipiul Brad are un „frate” în Italia

Magdalena Șerban

Săptămâna trecută, o delegaţie a Primăriei municipiului Brad, condusă de edilul Florin Cazacu, s-a deplasat în Italia, unde s-a semnat acordul de în­fră­ţire cu localitatea Santa Maria a Vico.

În august, brădenii vor fi gazde
La întâlnire au participat reprezentanți ai administrației publice din cele două localități, din partea Municipiului Brad fiind prezenți Calin Gheorghe Dines, consilier local și Stefan Tiriteu, consilier cabinet primar. „La sediul municipalității Santa Maria a Vico, am stabilit împreună cu primarul Andrea Pirozzi Sindaco pro­cedura de infrățire între Municipul Brad și Santa Maria a Vico, regiunea Caserta din Italia. Înfrățirea se va materializa printr-o colaborare în domeniile cultural, educațional și sportiv. Ce vreau să mai precizez e că am stabilit termenii acor­du­lui, conform legii, și urmează să adop­tăm hotărâri de consiliu, ambele lo­ca­li­tăți. Acordul formal se va semna în au­gust, după hotărârile consiliilor locale. Totodată, așteptăm vizita delegațiilor din Santa Maria a Vico, Gaillac (Franța) și Caspe (Spania) la Brad, în luna august 2023, cu prilejul Zilelor Municipiului Brad, pentru perfectarea formalităților de înfrățire, conform legislației din România. Prin astfel de acorduri, ne dorim să consolidăm legături per­ma­nen­te pentru a dialoga, a schimba şi a pune în practică orice acţiune conexă care ne poate îmbogăţi reciproc în do­menii cu importanță majoră în viața co­munității”, a apreciat primarul din Brad, Florin Cazacu. Reamintim că în aprilie, la Caspe – Spania, a fost semnat un acord de înfrățire între orașele Caspe, Gaillac, Santa Maria a Vico și Brad. Întâlnirea s-a des­fășurat în cadrul unui proiect fi­nan­țat din fonduri europene nerambur­sa­bile, având ca obiect buna colaborare ins­ti­tuțională. Semnarea acestui acord a avut loc la Teatrul Goya din Caspe, în prezența delegațiilor din cele patru orașe, însoțite de către primarii celor pa­tru comunități. Din delegația brădeană au făcut parte tineri, reprezentanți ai administrației publice locale și membri ai Ansamblului Folcloric „Doina Crișului” Brad, care a susținut un spectacol, având ca scop promovarea folclorului tra­dițional. ,,La Caspe s-a semnat un acord de principiu. Celelalte trei locali­tăți: Caspe, Gaillac și Santa Maria a Vico sunt înfrățite între ele și urmăm și noi să perfectăm acordul cu toate trei”, a explicat edilul brădean. De menționat că tradiţia înfrăţirii a două sau mai multe localităţi s-a extins după cel de-al Doilea Război Mondial şi a contribuit la dez­vol­tarea Europei. Nu doar că asigură o deschidere către lume, ci un parteneriat de acest gen vine și cu multe avantaje.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago