Municipalitatea hunedoreanã a cumpãrat energie electricã pe Bursã

Ieri, Primăria Hunedoara a cumpărat energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri. În urma tranzacţiei, s-a reuşit obţinerea unui preţ cu 35 la sută mai mic pentru energia electrică, economia făcută de Primăria Hunedoara fiind de 420.000 de lei pe an. Beneficiarii direcţi ai acestei reduceri sunt Primăria Hunedoara şi toate instituţiile aflate în subordinea instituţiei, şcolile şi grădiniţele din municipiu şi spitalul. Preţul de 186 lei /MWh este cel mai mic obţinut până acum de o instituţie din România, pe Bursa Română de Mărfuri. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Unde este economia facuta, daca pretul la bursa este de 121,63 lei/MWh (28 euro)??? Poate ne explica dnii de la primaria HD.

    ​Pretul mediu al unui MWh de energie a scazut foarte mult in ultimele luni, ajungand la o medie de 121,63 lei/MWh (28 euro) in luna mai pe Piata Zilei Urmatoare (PZU). Potrivit unui comunicat al bursei energiei OPCOM, aceasta valoare este situata la limita inferioara in domeniul de variatie al preturilor medii lunare stabilite in pietele spot europene a caror valoare medie lunara a fost evaluata pe baza datelor disponibile la 39 euro/MWh. Trebuie mentionat ca la sfarsitul anului trecut, energia se vindea cu circa 220 lei/MWh pe PZU. In schimb, volumul tranzactiilor a crescut. In mai 2013 s-au tranzactionat circa 1,23 milioane MWh, fata de 813 mii MWh in mai 2012.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

11 minute ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

14 minute ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

14 minute ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

18 minute ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

18 minute ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

20 de minute ago