Municipalitatea dã bani pentru blocul care a luat-o la vale

Sorina Popa

Locatarii Blocului nr. 47 din municipiul Deva au şanse să-şi rezolve problema stabilităţii imobilului, după ce, ieri, consilierii deveni au aprobat un studiu de fezabilitate pentru înlăturarea efectelor produse de alunecarea de teren de acolo. Este vorba despre un studiu în valoare de peste două milioane de lei. Banii pentru aceste lucrări sunt suportaţi din bugetul local al municipiului Deva.

Scoteau apa şi… plecau

Blocul nr.47 de pe Aleea Teilor din Deva este în pericol să se prăbuşească, din cauză că subsolul clădirii a fost inundat în repetate rânduri. Aici locuiesc 60 de familii, care trăiesc tot cu frica-n sân, din acest motiv. Situaţia e mai veche, de vreo şapte ani, dar oamenii spun că, de fiecare dată când subsolul era inundat, muncitorii veneau, scoteau apa şi… plecau. În aceste condiţii, s-a produs o alunecare de teren. Primăria Deva a luat acum taurul de coarne şi va plăti lucrările atât de necesare, având în vedere că acolo locuiesc familii modeste, care nu-şi permit să rezolve singure această problemă extrem de gravă.

Bani pentru avocaţi

Pe de altă parte, tot în şedinţa Consiliului Local Deva, ieri, s-a aprobat hotărârea privind achiziţionarea serviciilor juridice de asistenţă şi reprezentare juridică. Astfel, pentru mai multe dosare în care Primăria Deva trebuie reprezentată, s-a aprobat cheltuirea a 8.000 de lei pentru angajarea unor profesionişti, alţii în afară de cei care lucrează în instituţie. Unul dintre consilierii locali, Ioan David, a spus că ar trebui, în aceste cazuri, folosiţi juriştii primăriei, ca să nu se mai cheltuiască banii respectivi. Primarul Petru Mărginean a declarat că sunt mult prea multe dosare, iar angajarea altor jurişti nu este permisă de lege. „Posturile libere din primărie sunt blocate. Avem peste 80 de posturi libere, dar nu putem angaja pe nimeni, pentru că nu avem voie”, a declarat primarul Devei.

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

5 ore ago