Comunitate

Munca şi seriozitatea, răsplătite de Apa Serv Valea Jiului

Maximilian Gânju

Angajaţii Apa Serv Valea Jiului vor primi şi în acest an primă de Crăciun, dar nu toţi la fel. Bonificaţia pentru fiecare salariat se va împărţi la numărul de zile muncite în anul 2017.
Conducerea operatorului de apă şi canal din Valea Jiului a decis să acorde prime salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă aceste bonificaţii vor fi date fiecărui angajat în funcţie de cât a muncit pe parcursul acestui an. Potrivit directorului general al societăţii, Costel Avram (foto), primele vor fi acordate săptămâna viitoare iar cuantumul a fost stabilit în baza unei metode de calcul ce are la bază numărul de zile lucrate efectiv de salariat.
„Prima este consistentă în acest an, însă prime mai mari vor primi cei care au fost serioşi şi au muncit din greu la bunul mers al societăţii. Cel care nu a lipsit de la muncă va avea prima întreagă. Cel care a muncit mai puţin, va primi cât a muncit. Nu mi s-a părut corect să primească toată lumea la fel, şi cel care a muncit un an de zile, dar şi cel care a chiulit”, a declarat directorul general SC Apa Serv Valea Jiului.
Conducerea societăţii pregăteşte însă o surpriză pentru copiii angajaţilor şi conform înţelegerii cu sindicatul, vor fi acordate cadouri.

One thought on “Munca şi seriozitatea, răsplătite de Apa Serv Valea Jiului

  • Bravo.dar pt majorarea șmecherește a pretului la apa,crestere acoperita de reducerea TVA,nu zice nimeni nimic?
    Cum dormi noaptea d-le Avram?
    Când ai lovit atatia Oameni!
    Gândește ca funcțiile sunt trecătoare…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura