ActualitateFlash

Munca la negru ia amploare

02 muncitori

Nicoleta Popa

Numărul hunedorenilor care muncesc la negru creşte de la o lună la alta. Inspectorii de muncă au descoperit, luna trecută, peste 70 de persoane care lucrează fără forme legale. De la începutul anului şi până în prezent, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 570.000 de lei, pentru 370 de persoane, printre care patru minori.

Greu de gestionat
Firmele din domeniul construcţiilor, exploatării lemnului, dar şi cele din domeniul protecţiei şi pazei preferă să angajeze oameni fără contracte de muncă. Sorin Vasilescu, directorul coordonator ITM Hunedoara, susţine că microîntreprinderile şi întreprinderile mici apelează cel mai mult la această formă de muncă, deoarece costurile sunt mult mai scăzute. „Firmele mari apelează la munca fără forme legale, deoarece e greu de gestionat. Angajatorii apelează la această formă de muncă, pentru că îşi reduc costurile. De exemplu, la un salariu de şase milioane de lei, economiseşte patru milioane de lei“, a declarat Sorin Vasilescu.  

Mai bine fără carte de muncă
Nu numai firmele au de câştigat dacă angajează persoane fără acte, ci şi salariaţii. Primul motiv pentru care hunedorenii acceptă să muncească la negru sunt banii, şi asta, pentru că angajatorii le oferă salarii mai mari. Un alt motiv ar fi că nu au de ales, pentru că angajatorii nu acceptă să îi angajeze cu carte de muncă. Totuşi, cei care au cel mai mult de pierdut sunt salariaţii, deoarece, spune Sorin Vasilescu, „aceştia nu au dreptul la asigurări de sănătate, la vechime, ba mai mult, dacă se întâmplă un accident, acesta nu este considerat accident de muncă, iar angajatul nu beneficiază de drepturile care îi revin în această situaţie, de exemplu, la concediu medical.“
Persoanele care muncesc la negru se bazează de asemenea şi pe indemnizaţia de şomaj, bani pe care îi primesc în plus, pe lângă „salariu“. Ceea ce nu ştiu însă, este că în momentul în care sunt descoperiţi de către ITM, datele lor sunt trimise la AJOFM, care acţionează împotriva lor pentru a-şi recupera banii. Creşterea numărului de şomeri aduce de la sine, înmulţirea celor care lucrează la negru şi asta, pentru că nu mai au unde să se angajeze, din moment ce, din ce în ce mai multe firme fac disponibilizări. În judeţul Hunedoara, rata şomajului a ajuns la 9,1 la sută.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura