Categories: Comunitate

Mulţi au fost, puţini au rămas

Nicolle Ebner

Comisia de evaluare din cadrul Prefecturii Hunedoara mai are de finalizat doar 30 de dosare, depuse de hunedorenii refugiaţi din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, pentru refacerea proprietăţilor confiscate de armata rusă.

Ultimele dosare

Procedura este grea din punct de vedere al evaluării dosarelor, motiv pentru care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor urmează să scoată o serie de normative de evaluare a terenurilor care fac obiectul Legii 9/1998 şi a Legii 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români deposedaţi, ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de-al II-lea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. „Asta nu împiedică funcţionarea comisiei la nivel judeţean. Sperăm ca în cel mult două luni, să încheiem toate dosarele care au rămas. În ultimele şase luni, am evaluat peste 50 de dosare, care au fost trimise la Bucureşti”, declară subprefectul Ioan Inişconi. Potrivit legii, suprafaţa pentru care se vor acorda despăgubiri nu va depăşi însă 50 de hectare de teren agricol sau 10 hectare de pădure, pentru fiecare persoană deposedată. La nivel de judeţ, au fost înregistrate 308 dosare depuse de refugiaţi din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, pentru refacerea proprietăţilor pe Legea 290/2003. Dintre acestea, mai sunt de trecut prin comisia judeţeană, doar 30.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

10 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

10 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

10 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

10 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

10 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

10 ore ago