Categories: Comunitate

Mult zgomot pentru nimic

Cristina Ghenea

Două dibluri slăbite de la un corp de iluminat montat pe tavanul unei săli de mese, de la secţia de Interne, au produs ieri mare agitaţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Deva. Nu se ştie cine a anunţat ziarele şi televiziunile să vină să vadă marele pericol ce plana asupra pacienţilor din respectiva secţie, care se puteau trezi, Doamne păzeşte, cu corpul de iluminat sau, mai rău, chiar cu tavanul în cap. Cam aşa au fost prezentate lucrurile de cei care au chemat jurnaliştii la faţa locului.

Până la urmă, s-a dovedit că nu era vorba decât de un fel de furtună într-un pahar cu apă. De fapt, totul a pornit de la un electrician al spitalului, care s-a apucat să înlocuiască tuburile de neon arse. În urma operaţiunii de schimbare a neoanelor, placa de rigips pe care era fixat corpul de iluminat s-a fisurat şi, ca urmare, două dintre diblurile care îl susţineau au ieşit din locurile în care erau  fixate. Dar nu era nici un pericol ca lampa cu pricina să cadă din tavan. „Nu vreau să minimalizez problema, dar nici să exagerez. Muncitorii au venit şi au dat jos placa de rigips crăpată, înlocuind-o”, a declarat Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean.
Dar, pentru că imobilul în care funcţionează Secţia de Interne este în garanţie, conducerea spitalului a cerut constructorului să repare tavanul din sala de mese. Potrivit lui Gheorghe Buzea, şeful de şantier din cadrul firmei care a construit imobilul, problema nu era una gravă şi nu este în nici un caz vorba despre greşeli de manoperă. „Diblurile au cedat în momentul în care electricianul a tras de marginile corpului de iluminat. Problema a fost deja rezolvată şi sala de mese poate fi utilizată“, a declarat Gheorghe Buzea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

JAF DE O VIOLENȚĂ EXTREMĂ ÎN ORĂȘTIE: Vânzător lovit și prădat de încasări în plină seară! Poliția a identificat un suspect

Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…

34 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

24 de ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

24 de ore ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

24 de ore ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

24 de ore ago