Din datele poliţiştilor, accidentul rutier s-a produs pe drumul naţional 76, în zona localităţii Vălişoara. Motociclistul de 42 de ani, din localitatea Les, judeţul Bihor, se deplasa pe direcţia Deva-Brad şi la un moment dat a acroşat un parapet de pe sensul său de mers. „În urma impactului, bărbatul a fost aruncat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani din Veţel. În autoturism se aflau încă doi pasageri. Atât şoferul cât şi pasagerii din autoturism nu au suferit leziuni. Conducătorul motocicletei a decedat pe loc. Traficul a fost blocat, apoi s-a circulat alternativ“, a transmis Carla Strujan, reprezentantul IPJ Hunedoara. (N.Bumbac)
Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…
Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o primărie continuă să facă afaceri pe banii…