FlashPolitica si administratie

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată

Ieri, moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlamentul României.

Din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, au fost prezenţi în şedinţa de plen a legislativului 399. Au fost exprimate 245 de voturi parlamentarii PSD, cu trei excepţii, abţinându-se de la vot, au fost 3 voturi anulate. Din numărul de 242 de voturi valabil exprimate, pentru adoptarea moţiunii de cenzură au fost 238 voturi, contra 4 voturi şi nici o abţinere. Ca urmare a faptului că 238 de parlamentari au votat „pentru“, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru adoptare.
„Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură, retrage încrederea Guvernului României prin hotărârea Parlamentului nr. 1 pe 2018. Potrivit art .10 alin. 4, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern“, a anunţat Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

“Respectăm decizia Parlamentului”
Premierul Viorica Dăncilă (foto), preşedinte al PSD, a anunţat joi că respectă decizia Parlamentului de la moţiunea de cenzură şi că aşteaptă propunerea de guvern.
„Respectăm decizia Parlamentului de astăzi şi aşteptăm propunerea de guvern şi un program de guvernare serios şi coerent. Îi cer preşedintelui Iohannis, artizanul acestui haos, să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde. Partidul Social Democrat îşi va continua lupta pentru români, îşi va urmări proiectul pentru ţară şi va lupta, în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru ca această alianţă a nepriceperii, a austerităţii şi a oportunismului să nu ajungă să facă României tot răul de care e în stare. PSD nu e o opoziţie facilă şi o vor simţi curând. Să îi vedem la treabă! Aşteptăm astăzi formula guvernamentală şi programul de guvernare!“, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

“Am guvernat pentru oameni”
Liderul PSD le-a mulţumit cetăţenilor care în 2016 au acordat încrederea PSD şi totodată celor care au susţinut Guvernul şi care i-au stat alături pe durata acestui mandat.
„Am guvernat pentru oameni, pentru România şi pentru mai bine. Aşa cum am mai spus, nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare cu rezultate, o guvernare eficientă, orientată spre români şi bunăstare, spre măsuri de sprijin pentru toate categoriile sociale şi progres economic pentru ţară. Am guvernat mai bine decât guvernele de dreapta şi aşa o vom face de fiecare dată când vom avea acest mandat. Noi nu ne-am bătut joc de oameni niciodată, nu le-am tăiat veniturile, nu i-am discriminat şi nu i-am aruncat în sărăcie. Îmi doresc, spre binele acestei ţări, să nu ajungem să retrăim vremurile guvernării PDL“, a menţionat premierul.
„Moţiunea a trecut, toate partidele s-au unit pentru a trece această moţiune, au fost şi colegi care au trădat. Nu este o problemă, plecăm cu datoria împlinită, am reuşit să îndeplinim foarte multe lucruri, obiective din programul de guvernare, pe care oamenii le-au văzut şi le-au simţit. Le doresc celorlalţi să vină în plen, cât mai repede, cu o nouă formulă guvernamentală şi cu un guvern.

“Mergem cu candidatura la prezidenţiale înainte”
Întrebată dacă-şi dă demisia din funcţia de premier, ea a explicat: „Prin moţiune, guvernul este demis, automat“.
Fiind întrebată de ce se grăbeşte, în condiţiile în care, iniţial, a afirmat că nu va pleca de şefia Executivului, Dăncilă a repetat: „Păi nu am vrut pentru că nu era o moţiune care a trecut, nu era vorba că vreau să plec, totuşi sunt un om responsabil“.
„În momentul în care pleci, pleci în urma unei moţiuni. Acum ne dorim să plecăm, să lăsăm un nou guvern, un nou program de guvernare care să guverneze ţara şi să ia măsuri. Vom intra în turul al doilea, mergem cu candidatura la prezidenţiale înainte, sâmbătă vom avea lansarea candidatului. Dacă ne amintim, în 2016 PSD a venit din opoziţie şi a avut un scor foarte mare. Eu sunt convinsă că oamenii vor face comparaţie între ceea ce a făcut guvernul PSD şi ce vor face cei care astăzi au dorit să vină la guvernare“, a declarat Dăncilă.

Preşedintele Iohannis a convocat partidele la consultări
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, vineri, partidele parlamentare la prima rundă de consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament.
„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11,00, fiindcă avem urgentă nevoie de un guvern. Voi asculta opţiunile partidelor şi voi propune o soluţie de Executiv cu mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă şi eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura acestea“, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că cea mai bună soluţie sunt alegerile anticipate.
Acestea nu se pot face decât dacă există un consens al formaţiunilor parlamentare. În cadrul consultărilor va conta în ce măsură există un astfel de consens şi care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare“, a adăugat Iohannis.
El a spus că sunt chestiuni care necesită o rezolvare urgentă, cum ar fi bugetul pentru anul viitor.
„România are nevoie de un buget corect pentru anul viitor. De asemenea, trebuie ca în cel mai scurt timp să facem o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism şi credibilitate cerute de partenerii noştri din Uniunea Europeană. Suntem aproape în pragul alegerilor prezidenţiale şi avem responsabilitatea să asigurăm desfăşurarea lor corectă şi organizarea în cele mai bune condiţii, inclusiv pentru românii din diaspora. Sunt probleme care nu suportă nici o amânare. Voi lua o decizie cu respectarea Constituţiei şi având în vedere ca, indiferent de opţiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României“, a arătat Iohannis.

Ludovic Orban vrea un guvern suplu, cu maximum 16 ministere
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Politic Naţional al partidului va stabili, astăzi, echipa şi mandatul cu care liberalii vor merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.
„Nu ne bucurăm astăzi. Guvernarea României este un lucru mult prea grav pentru ca noi astăzi, chiar dacă am reuşit în acest demers salutar pentru naţiunea română să ne creeze starea de bucurie şi de satisfacţie. Se încheie o perioadă de distrugere, de ură şi de divizare, începe o perioadă de construcţie, modernizare, în care Guvernul va fi readus în serviciul cetăţeanului. O perioadă în care fiecare cetăţean român poate să aspire cu legitimitate la îndeplinirea tuturor drepturilor şi libertăţilor sale şi la şansa de a reuşi în viaţă. (…) Mâine, la ora 9,00, am convocat Biroul Politic Naţional al PNL pentru a stabili strategia pe care o vom avea în perioada următoare, pentru a stabili echipa care va reprezenta partidul în cadrul consultărilor de la Cotroceni şi mandatul cu care ne vom duce la preşedintele României. (…) Declaraţiile privitoare la ceea ce vom face, la mandatul cu care ne vom duce la Cotroceni, le vom da numai după dezbaterea din cadrul forurilor statutare ale PNL şi le vom prezenta public la finalul BPN de mâine“, a spus Orban, joi, la Parlament, după adoptarea moţiunii de cenzură.
Liderul liberalilor a subliniat că, în cazul în care PNL va fi chemat să formeze un nou Guvern, atunci el va fi propus pentru funcţia de premier, dat fiind faptul că este preşedintele partidului.
„În cazul în care vom fi chemaţi să formăm Guvernul, propunerea PNL pentru funcţia de premier este în persoana preşedintelui PNL, adică în persoana mea, Ludovic Orban“, a arătat preşedintele PNL.
El a mai spus că liberalii au în toate domeniile posibili candidaţi pentru funcţiile de miniştri. „Suntem înaintea unor consultări la Palatul Cotroceni şi înaintea unor negocieri, care vor fi derulate cu formaţiunile politice ce au participat la realizarea acestui succes imens pentru România. Propunerea noastră este foarte clară şi noi vom încerca să convingem orice posibil partener, în cazul în care vom fi chemaţi să formăm Guvernul, ca formula Guvernului să fie suplă, eficientă, cu un număr de miniştri cât mai mic posibil – 15, maximum 16 ministere“, a adăugat Orban.

Dan Barna: Soluţia sunt anticipatele
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, susţine că votul dat pentru adoptarea moţiunii de cenzură nu a fost unul „împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere“, ci a fost unul pentru „rezolvarea crizei“, adăugând că soluţia, în acest moment, o reprezintă declanşarea alegerilor anticipate.
„Guvernul Dăncilă nu mai e. A intrat în istorie şi foarte sus în topul Cabinetelor incompetente de care această ţară a avut parte. Nu e niciun motiv să sărbătorim. Fiecare zi pe care martorii lui Dragnea au petrecut-o în Palatul Victoria a fost o zi pierdută. Lecţia pe care trebuie să o reţinem e că niciodată acestor oameni nu trebuie să li se mai dea şanse. Nu fac decât să fure, ce nu fură distrug şi ce nu pot distruge compromit. Nu am votat împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere. Nu am votat pentru guverne care să continue criza politică. Am votat pentru claritate şi rezolvarea crizei. Privim spre viitor. Soluţia sunt anticipatele. Ne întoarcem la popor, poporul are întotdeauna dreptate“, scrie Barna pe Facebook.

Victor Ponta vrea “să reconstruiască” guvernarea împreună cu PSD
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a lansat joi, după adoptarea moţiunii de cenzură, o propunere foştilor colegi parlamentari social-democraţi, „să reconstruiască“ o guvernare cum a fost cea promisă în 2016.
„Oferta mea pentru foştii mei colegi de la PSD rămâne valabilă, acum, după moţiune.(…) Ar trebui să ne aşezăm la masă, să înţelegem că acest guvern s-a terminat, să susţinem împreună un candidat comun în turul al doilea la prezidenţiale, pe domnul Diaconu, care să fie un contracandidat puternic pentru Klaus Iohannis şi să încercăm să reconstruim o guvernare aşa cum am promis-o în 2016 şi imediat în 2017 a distrus-o domnul Dragnea. (…) Domnul Dragnea şi doamna Dăncilă, prelungirea domnului Dragnea, şi-au bătut joc de votul de atunci, de guvernare, de ideile bune. Putem! Avem o şansă un an de zile să facem ce nu am făcut timp de trei ani. Asta depinde de înţelepciunea lor, după care oamenii vor decide la vot dacă vor guvern PNL, USR sau de stânga“, a afirmat Ponta, joi, la Parlament, după adoptarea moţiunii de cenzură.

Kelemen Hunor: UDMR a făcut cum a promis, a votat moţiunea de cenzură
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că parlamentarii Uniunii au făcut cum au promis şi au votat moţiunea de cenzură, arătând încă o dată consecvenţa acestei formaţiuni.
„Guvernul a căzut. UDMR a votat moţiunea de cenzură. Am făcut cum am promis, pentru că noi suntem mereu consecvenţi. Nu am avut dubii că actualul executiv trebuia să plece, căci nu mai existau condiţiile unei guvernări bune. Aceasta este poziţia noastră fermă, înaintea formării unui guvern nou. Trebuie pregătit bugetul anului viitor, dar şi bugetul de anul acesta trebuie rectificat, pentru ca primăriile şi consiliile judeţene să nu intre în impas“, a afirmat Kelemen Hunor, într-un mesaj transmis presei.

Cum va fi numit şi instalat un nou guvern
Odată guvernul demis, Preşedintele României desemnează un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru, în baza articolului 85 din Constituţie.
Potrivit art. 103, alineat 1 din Constituţie, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament. Dacă o astfel de majoritate nu există, preşedintele consultă partidele reprezentate în Parlament.
În termen de zece zile de la desemnare, premierul nominalizat trebuie să întocmească lista cu membrii guvernului şi programul de guvernare şi să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 103, alin. 2 din Constituţie).
Birourile permanente ale celor două Camere transmit programul de guvernare şi lista Guvernului tuturor deputaţilor şi senatorilor, se arată în art. 86 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Tot birourile permanente stabilesc data şedinţei comune a comisiilor permanente şi a şedinţei comune a celor două camere, în cadrul cărora vor avea loc audierile miniştrilor respectiv dezbaterea programului de guvernare. Şedinţa comună nu poate fi stabilită la o dată care să depăşească 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului (art. 87 din Regulament).
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, din lista noului guvern, va fi audiat de către comisiile de specialitate ale celor două camere. Candidaţii vor primi din partea comisiilor avize consultative, pe care le motivează şi le prezintă premierului desemnat. În situaţia în care un membru de pe lista noului guvern primeşte un aviz nefavorabil, premierul desemnat poate veni cu o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă premierul vine cu o nouă propunere, aceasta va fi supusă audierii.
După audieri şi acordarea avizelor, se convoacă şedinţa comună a camerelor, în cadrul căreia premierul desemnat prezintă parlamentarilor lista de miniştri şi programul de guvernare. Urmează dezbaterile pe marginea programului şi listei cu membrii guvernului, astfel încât, la cererea liderilor de grup, preşedintele de şedinţă le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere.
După încheierea dezbaterilor, deputaţii şi senatorii votează, cu majoritate absolută, propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret cu bile.
Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României pentru a numi Guvernul.
Primul-ministru şi membrii Guvernului vor depune individual jurământul în faţa Preşedintelui României. Guvernul, precum şi fiecare ministru în parte îşi exercită mandatul, începând cu data depunerii jurământului.
În cazul în care Guvernul nu a fost validat în parlament, preşedinţii celor două camere îl informează de îndată pe Preşedintele României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura