Monument istoric de o valoare incontestabilă, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița, unul dintre cele mai vechi lăcașuri din Ardeal, va fi sfințită, ca urmare a finalizării unor ample lucrări din fonduri europene

Magdalena Șerban

Declarată monument is­to­ric datorită vechimii și deo­sebitei picturi ce aduce o lu­mină unică asupra spi­ri­tu­a­lității și culturii românești din Ardeal, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița va primi, în duminica ce ur­mează, binecuvântarea prin sfințire.

Mărturie a credinței neclintite a neamului
„Vă invităm să luați parte la un eve­ni­ment de mare cinste și bucurie sufle­tească. În data de 25 august, începând cu ora 8:00, la Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița va avea loc sfințirea lă­ca­șului de cult, în urma terminării lucră­rilor de re­staurare și conservare, rea­li­zate printr-un proiect cu fi­nanțare ne­ram­bursabilă din bani euro­peni în cuan­tum de 3,2 milioane de euro. Lucrările au vizat interiorul și exteriorul, anexe, sistem de încălzire, alei, tot ceea ce a fost necesar. Slujba de Târnosire și Sfânta Li­turghie vor fi oficiate de către Preasfin­ți­tul Părinte Nestor – Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Vă așteptăm cu mare drag”, e invitația lansată de primarul din Ribița, Ioan Faur (foto), cel care conduce aceste meleaguri de puțin peste două decenii. Trebuie precizat că lăcașul de cult este unul dintre cele mai vechi si mai importante monumente istorice din județul Hunedoara, fiind construit în anul 1414 și aflându-se înscris în Patrimoniul European al Mo­numentelor Istorice, ca ctitorie a cnezilor ribițeni Vladislav și Miclăuș. În fapt, e un martor grăitor al fră­mântărilor istorice prin care au trecut românii din aceste locuri, evidențiind statornicia în credință a celor care s-au închinat în această Casă a Domnului. Astfel, a
fost încadrată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Legat de satul care o găz­uiește, Ribița, prima atestare a aces­tuia datează de la 1369, prin documentul care îi confirma lui Neașca Teodor stă­pâ­nirea asupra satelor Ribița, Mestea­cănul de Sus și de Jos și Tertfala (Țebea). Neașca Teodor era tatăl cnea­zului Vla­dislav, ctititorul bisericii de la Ribita. A fost sanc­ționat de către re­gele Sigis­mund de Luxem­burg cu pier­de­rea mo­șiilor, pen­tru „nota infide­li­tas”. În același an, fii lui: Matia, Vla­dis­lav si Mi­clă­uș, re­pri­mesc mo­și­ile, și, drept mul­țu­mi­re, în­cep cons­truc­ția bisericii de la Ribița.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

17 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

17 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

17 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

17 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

18 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

18 ore ago