FlashPolitica si administratie

Monica Iacob-Ridzi, şi în puşcãrie, şi bună de plată

05-monica-iacob-ridzi-7  Natalia Bumbac

Odată cu condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare, Monica Iacob-Ridzi (foto) îşi va pierde mandatul de deputat în Parlamentul României, calitatea de membru de partid şi nu doar atât. Ridzi va trebui să achite, în solidar cu celelalte părţi judecate în dosar, prejudiciul cauzat statului, în valoare de 2.736.933 lei.

Valea Jiului a pierdut un deputat
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că mandatul de deputat al Monicăi Iacob-Ridzi va înceta atunci când încheierea de şedinţă de la ÎCCJ va fi transmisă la Cameră. Totodată, Ridzi nu mai este membru al UNPR, deoarece statutul partidului prevede excluderea de drept a persoanelor condamnate definitiv. „Avem la UNPR o regulă: să nu comentăm deciziile instanţei. Regret ce s-a întâmplat cu Monica Iacob-Ridzi. Din păcate, epoca portocalie este una de tristă amintire, iar rezultatele se văd şi acum. Monica Iacob-Ridzi nu mai este membru de partid, odată ce a fost pronunţată de către instanţă sentinţa definitivă prin care a fost condamnată, lucru prevăzut în statut. Este păcat că Valea Jiului a pierdut un deputat şi este regretabil ce i s-a întâmplat colegei noastre”, a afirmat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu. Din momentul în care locul de deputat în Parlamentul României va fi declarat vacant, Guvernul României va decide dacă şi când vor fi organizate alegeri parţiale pentru colegiul reprezentat de Ridzi.

Sechestru pentru recuperarea prejudiciului
Pentru ca statul să-şi poată recupera prejudiciul, instanţa a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor şi a conturilor persoanelor şi firmelor din acest dosar. Pentru bunurile deţinute de Monica Iacob- Ridzi s-a dispus sechestru asigurator asupra unui apartament situat în Petroşani, o jumătate dintr-o casă deţinută în Scărişoara, judeţul Olt, şi un teren intravilan de 3.005 metri pătraţi. Cele trei proprietăţi au fost estimate la 266.816 lei. Potrivit reprezentantului Biroului de presă al ÎCCJ, instanţa competentă de recuperarea prejudiciului în acest caz este Tribunalul Bucureşti prin Biroul de executări penale.
Reamintim că Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni săvârşite în perioada în care a condus MTS, mai exact atunci când a organizat evenimentele din 2 mai 2009.

Încarcerată la Penitenciarul Gherla
În prezent, Monica Iacob-Ridzi este încarcerată la Secţia Exterioară Cluj a Penitenciarului Gherla, unde va petrece perioada obligatorie de carantină, urmând ca în maximum 30 de zile să fie repartizată la locul de detenţie unde îşi va ispăşi pedeapsa. În perioada carantinei, Ridzi va fi evaluată din punct de vedere medical, va primi suport psihologic şi va beneficia de programul de adaptare la viaţa de carceră, având dreptul la patru vizite pe lună din partea celor apropiaţi.

One thought on “Monica Iacob-Ridzi, şi în puşcãrie, şi bună de plată

  • Sunteti prea domn ,d le Senator!La cate v au facut de a lungul vremii…macar sa aprecieze!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura