Categories: ActualitateFlash

Monica Iacob-Ridzi scrie pe blog din puşcărie . „Mesajele unor OAMENI îmi dau putere să rezist”

Monica Iacob Ridzi,Presedinta Organizatiei de Tineret la Conferinta Nationala a Tineretului PDL

Natalia Bumbac

Monica Iacob-Ridzi (foto) a publicat pe blogul personal poezia care i-a adus premiul II la Concursul Naţional „Poezie de Puşcărie”, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Tot aici, fostul ministru a vorbit despre suferinţele prin care trece, despre susţinerea pe care o are din partea unor oameni pe care nu-i cunoaşte, spre deosebire de foştii prieteni şi apropiaţi care au abandonat-o.

Prietenii au dat-o uitării
„Poetul Dan Mircea Cipariu (n. r. preşedintele concursului «Poezie de puşcărie»), un om extraordinar, de care doar auzisem până atunci, a reuşit să ne facă, pentru scurt timp, să uităm că suntem într-un penitenciar, să ne simţim liberi şi să trăim emoţia momentului. (…) Am citit în presă că i-a adresat un apel public domnului Preşedinte al României de a mă graţia, din motive umanitare şi aş dori să-i mulţumesc pentru acest gest, la care nu mă aşteptam. Uneori, oameni care nu te cunosc se dovedesc a fi mai aproape decât aceia, pe care i-ai avut alături de mult timp şi care te abandonează, fără remuşcări, în agonie”, scrie fostul ministru pe blog.

Să stea cu copiii închisă în casă
Monica Iacob-Ridzi le-a mulţumit celor care susţin demersul ei de a fi graţiată de Preşedintele României, susţinând că este singura ei speranţă de a-şi putea creşte copiii. Cererea de graţiere a fost depusă la Preşedinţia României, în luna mai, de către soţul acesteia, Tiberiu Iacob-Ridzi. „Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au înţeles şi susţinut demersul meu de graţiere, prin declaraţiile de susţinere sau apelurile adresate, la rândul lor, Preşedintelui României. Sunt jurnalişti, analişti politici, oameni din toate partidele, care au lăsat la o parte lupta politică, conflictele, criticile şi s-au dovedit a fi OAMENI. (…) Astfel de mesaje îmi dau putere să rezist, să lupt. Mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să primesc libertatea de a mă îngriji acasă de sănătatea mea şi a copiilor mei, libertatea de a sta închisă acasă, într-o cameră, cu doi copii mici în braţe (…). Nu îmi doresc o altfel de libertate. Acest lucru mă va urmări până mor. Şi când voi muri, voi muri cu această durere în suflet, că doi copii mici şi nevinovaţi au suferit pe nedrept şi nu am putut fi lângă ei când au avut mai multă nevoie de mama lor. Ma rog la Dumnezeu ca măcar ei să mă ierte…”, mărturiseşte Monica Iacob-Ridzi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

6 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

6 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

6 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

6 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

7 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

7 ore ago