ActualitateFlash

Monica Iacob-Ridzi, la un pas de a-i fi executate silit bunurile

Natalia Bumbac

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a depus în instanţă o cerere de încuviinţare a executării silite a persoanelor condamnate şi a firmelor implicate în dosarul „2 Mai”, cu scopul recuperării prejudiciului, printre acestea numărându-se şi Monica Iacob-Ridzi (foto). Cererea a fost înregistrată la Judecătoria Petroşani şi va avea primul termen de judecată în 12 ianuarie.

Bunurile, sub sechestru
Acţiunea în instanţă a fost formulată de MTS prin reprezentantul legal – Elisabeta Lipă – succesor în drepturi al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Părţile din dosar care au calitatea de debitori sunt: Monica Iacob-Ridzi, Ioana Elena Vârsta, Paul Diaconu, Marius Mihail Mărcuţă, Florin Cătălin Mircea, Octavian-Petru Dragomir, Claudia Radu, Dan Petre Toia, Daniela Popa şi reprezentanţii firmei de publicitate SC Brandvision Media SRL, succesoare în drepturi a altor firme care au fost implicate în afacerea „2 Mai”. Prejudiciul pe care statul vrea să-l recupereze de la debitorii enumeraţi mai sus este de 2,7 milioane de lei, calculat de procurorii DNA, aceştia urmând să-l achite în solidar. Conform datelor oferite de anchetatori, banii au fost cheltuiţi pentru manifestările organizate de fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, de Ziua Tineretului, în 2009. O parte din sumă ar fi fost găsită în conturile firmelor cercetate în acest dosar, iar o altă parte a prejudiciului ar fi fost plătită de către unul dintre cei condamnaţi, de aceea executarea silită nu a fost cerută până în acest moment.
Odată cu pronunţarea sentinţei definitive, prin care Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, instanţa a dispus şi menţinerea sechestrului asupra unor bunuri ale fostului ministru, constând într-un apartament în Petroşani, o casă deţinută în coproprietate în comuna Scărişoara, judeţul Olt şi un teren intravilan de 3.000 de metri pătraţi în aceeaşi localitate. În prezent, fostul ministru se află încarcerată la Penitenciarul Gherla, sentinţa definitivă fiind dată în februarie 2015.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura