Categories: Sport

Mondiale fără presiunea medaliilor

Ciprian Marinuţ

Antrenorul lotului feminin de gimnastică, Octavian Belu, a declarat, ieri, înaintea plecării la Campionatele Mondiale din Belgia, că în cazul debutantei Ştefania Stănilă (foto), de la CNS CSS Cetate Deva, câştigarea unei medalii ar fi un miracol, obiectivul ei fiind acela de a lua contact cu gimnastica mare.

Are ca argument doar vârsta
Junioara Ştefania Stănilă a înlocuit-o pe Diana Bulimar, accidentată, în lotul României şi urmează să debuteze la Mondialele de senioare. Antrenorul Octavian Belu consideră că şansele gimnastei de la CNS CSS „Cetate” Deva la câştigarea unei medalii sunt infime. „La debutanta Ştefania Stănilă, nu poate fi  vorba de medalie, obiectivul fiind acela de a lua contact cu gimnastica mare. Nu ne-am hotărât ce aparate va face Stănilă, dar probabil, m-aş îndrepta către bârnă şi sol, pentru că nu are două sărituri, iar paralelul ei e încă departe de cerinţele unui Campionat Mondial. Ea este o fetiţă care are ca argument pentru a fi prezentă la acest campionat mondial doar vârsta. Are nişte rezultate la junioare, o medalie la Europene, a fost în echipa de senioare de la Europene, dar este încă fragedă. Ea, Ana Maria Ocolişan (tot de la Cetate n.r) şi celelalte junioare care mai au un pic până la împlinirea vârstei de 16 ani trebuie să ia contactul cu adevărata gimnastică. La juniori, se întâmplă lucruri foarte plăcute, foarte interesante, dar impactul cu competiţiile de seniori este de cele mai multe ori dur pentru marea lor majoritate. Asta şi este menirea acestor Mondiale individuale, să vedem cam pe cine ne bazăm pentru Jocurile Olimpice din 2016. Multe junioare, care sunt considerate la vârsta lor a 5-a, a 7-a, a 25-a nouă Nadia Comăneci, nu mai confirmă după ce trec la senioare. Aşa că, în aceste condiţii, cu ce lot mergem la Mondiale, nu sunt nici pesimist, nici optimist. E un Mondial pe care trebuie să-l facem, deşi cel mai trist mi se pare în ultimii ani că România nu mai are continuitate la rezultate foarte bune. Sperăm să fie bine”, a spus Belu.

Nici „veteranele” nu au obiectiv de medalie
Galonatul tehnician a precizat că nici Larisa Iordache şi Sandra Izbaşa, gimnaste mult mai experimentate care sunt în lotul României, nu au ca obiectiv prezenţa pe podium. Belu a precizat că Larisa Iordache, multiplă campioană europeană şi medaliată cu bronz la JO 2012, a avut o perioadă lungă de inactivitate, care i-a afectat pregătirea, la fel ca şi Sandra Izbaşa, dublă campioană olimpică la sol şi sărituri, prinsă cu diverse obligaţii cu studiile. „De această dată, nu avem obiectiv de câştigare a unei medalii. La Mondialele de acum, nu ne facem mari iluzii. Larisa Iordache are şi ea probleme, nu e la potenţial maxim, iar asupra Sandrei Izbaşa nu mi se pare corect să punem toată presiunea. Are şi ea 23 de ani, iar după aceste Mondiale, în proporţie foarte mare, se va retrage. A făcut două Olimpiade, ambele cu aur, iar dacă ne uităm bine, se numără pe degete gimnastele care au reuşit asemenea performanţă. La Antwerp va face un singur aparat, solul. Noi mergem cu speranţa că fetele se vor mobiliza cât mai bine”, a spus Belu.
Campionatele Mondiale de la Antwerp vor avea loc în intervalul 30 septembrie – 6 octombrie. Delegaţia României a plecat ieri spre Belgia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

4 ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

10 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago