Comunitate

Momente festive şi încă un rând de emoţii la Universitatea din Petroşani

Magdalena Şerban

Deşi sub puterea unor măsuri de relaxare, contextul încă pandemic a influenţat fes­ti­vi­tăţile de absolvire în cazul universităţilor. Una dintre aceste instituţii este cea de învă­ţă­mânt superior din Valea Jiului.

Mai bine ca în 2020
Ceremoniile din acest an s-au desfăşurat pentru absolvenţii Facultăţii de Mine în data de 7 iulie, pentru cei ai Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică în 8 iulie, iar pentru cei ai Facultăţii de Ştiinţe în 9 iulie, totul având loc în aer liber, mai exact în faţa rectoratului, cu respectarea normelor de protecţie impuse de legislaţia în vigoare. Participarea însoţitorilor a fost permisă doar pentru persoanele care au fost vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (dacă au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) ori pentru aceia care au prezentat rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului edu­caţiei şi al ministrului sănătăţii. Acum, a mai rămas un hop pentru o parte dintre absolvenţi: susţinerea proiectelor de licenţă sau, după caz, de disertaţie. “Suntem în faza în care cei de la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Elec­trică au finalizat susţinerea lucrărilor de diplo­mă ori disertaţie, urmând ca în cursul săptă­mânii curente să fie susţinute şi de către absolvenţii Facultăţii de Mine şi ai Facultăţii de Ştiinţe. Cert este că s-au înscris la aceste examene mai mulţi studenţi, comparativ cu 2020, în sesiunile recente promovând un nu­măr mare. Devenind integralişti, au putut acce­de către pasul definitoriu. Mai sunt câţiva care din motive obiective (mai mult sau mai puţin pandemice) nu au reuşit să încheie anul uni­versitar cu bine, dar sunt convins că vor re­me­dia situaţia în toamnă, aşa că atunci vom mai avea încă o serie de absolvenţi. Le urez succes, tuturor”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura