Sărbătoriţii lunii de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) Baia de Criş vor avea parte de delicatese şi multă atenţie, oferite de conducerea instituţiei, aici urmând să fie sărbătoriți cei care s-au născut în iulie. Acțiunea este una de tradiție.
Lucrurile mici transmit cuvinte mari
“Este un moment festiv pe care îl organizăm lunar, dar de când ne confruntăm cu pandemia, e ușor constrâns ca socializare, deoarece măsurile de siguranță ce se implementează impun să respectăm reglementările instaurate la nivel național, astfel ca riscul de infectare cu SARS-COV2 să fie unul minim. Vor fi serviți cu suc și tort cu toții, iar de data aceasta, e rândul Aureliei Blăgăilă, al Doinei Colța, al lui Ioan Dineș, Iustin Lung, Ioan Nița, Marian Roibu și al Alexandrei Bolcu să primească felicitări și cuvinte frumoase. Marcăm ziua de naștere a celor amintiți așa cum se cuvine și cred că indiferent de cât de mic e gestul, contează enorm pentru fiecare beneficiar. Oricine se bucură de o mică atenție, mai ales atunci când nu are familia aproape, iar îmbrățișările celor dragi lipsesc de prea multă vreme. La mulți ani cu sănătate, credință nemărginită și gânduri bune. Să le dea Dumnezeu putere să treacă peste orice fel de greutate şi să le vegheze paşii. Doamne ajută“, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.
Magdalena Șerban
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…