Moloţ & compania rãmân în arest la domiciliu

Natalia Bumbac

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), şi ceilalţi patru inculpaţi din dosarul de corupţie în care sunt cercetaţi ar putea petrece şi următoarea lună în arest la domiciliu.
„Tribunalul Alba a admis propunerea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de cei cinci inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 8 ianuarie până în 6 februarie 2015. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare”, a afirmat reprezentantul Biroului de presă al Tribunalului Alba. Aşa cum a adăugat reprezentantul Tribunalului Alba, dispoziţiile măsurii arestului la domiciliu nu au fost modificate, fiind păstrate obligaţiile impuse de Curtea de Apel Alba Iulia atunci când a fost instituită măsura.
Şi-au pierdut funcţiile
Dacă hotărârea va fi menţinută după ce vor fi judecate contestaţiile, în cazul în care vor fi formulate, Mircea Moloţ, ginerele său Robertto Venter, fostul vicepreşedinte al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, viceprimarul suspendat al comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup şi omul de afaceri Vasile Axinte vor fi obligaţi să mai stea o lună de zile la domiciliu. Totul a început atunci când cei cinci au fost luaţi cu duba şi duşi la audieri la DNA – Serviciul teritorial Alba. După mai multe ore în care au dat declaraţii în faţa procurorilor, Moloţ şi ceilalţi patru inculpaţi au fost ţinuţi o noapte în arestul IPJ Alba, iar a doua zi au fost duşi la Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă. Aici, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii controlului judiciar, iar în urma contestaţiei formulate de procurori, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu. Odată cu instituirea măsurii privative de libertate, Mircea Moloţ şi Tiberiu Balint au fost suspendaţi din funcţiile pe care le deţin în cadrul CJ Hunedoara, cel de-al doilea formulând şi o cerere de demisie. De asemenea, a mai fost suspendat din funcţie Emanoil Milică Pup, viceprimarul comunei Vorţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

10 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

10 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

10 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

10 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

10 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

10 ore ago