Molot salveazã Salvitalul

  Livia Botici

Ieri, toţi reprezentanţii primăriilor hunedorene au ajuns la un consens, cu privire la modalitatea în care îşi vor plăti dările către Asociaţia „Salvital” Hunedoara, cea care coordonează activitatea modulelor SMURD în judeţul nostru. Potrivit noii metodologii, nu se va mai ajunge în situaţia ca primăriile să aibă restanţe către serviciul ce salvează vieţi, pentru că banii vor fi viraţi trimestrial, către Salvital, de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.
 

„Trebuie să luaţi o decizie vitală”
Ieri, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), i-a invitat pe toţi primarii din judeţ la discuţii, pe tema problemelor cu care se confruntă Asociaţia Salvital Hunedoara. În sala de şedinţe, a fost prezent şi preşedintele asociaţiei, Petru Mărginean, care le-a transmis primarilor că SMURD-ul hunedorean este aproape de „moarte”. „Am ajuns într-o situaţie extrem de critică şi, dacă în maximum două luni de zile, nu se mai încasează bani la bugetul Asociaţiei Salvital Hunedoara, vom ajunge în situaţia de a închide câteva module SMURD. În acest moment, primăriile au o datorie totală de peste 1.300.000 lei către noi. Astăzi, trebuie să luaţi o decizie vitală: ori fiecare îşi plăteşte contribuţia către SMURD, ori primăriile îşi iau modulele în întreţinere, ori închidem serviciul de tot. Dumneavoastră alegeţi!”, le-a spus primarilor, Petru Mărginean, preşedintele Asociaţiei Salvital Hunedoara.

Soluţia vine de la preşedintele CJ Hunedoara
Primarii prezenţi la şedinţa de ieri au declarat cu toţii că modulele SMURD nu trebuie să se închidă, pentru că sunt extrem de importante. „Trebuie găsită o soluţie, pentru ca toate primăriile să plătească o cotizaţie către asociaţia Salvital, pentru că, după cum bine ştim cu toţii, există situaţii în care multe administraţii locale nu sunt înscrise în acest proiect. Haideţi să facem cumva, să-i obligăm pe toţi să plătească”, a declarat Păun Jura, primarul oraşului Simeria.
Soluţia a venit de la preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. „Nu vreau să credeţi că îmi doresc centralizarea, când toată lumea vorbeşte de descentralizare, dar vă propun următorul lucru. I-am cerut preşedintelui asociaţiei Salvital să îmi pună la dispoziţie un deviz de cheltuieli pe un an de zile. Suma cheltuielilor se va împărţi la numărul total de locuitori pe care îl are judeţul Hunedoara, iar apoi, fiecare primar va înmulţi rezultatul cu numărul de locuitori pe care îl are în localitatea sa. Astfel, la începutul fiecărui an, din suma care vă revine de la CJ Hunedoara, vă voi scădea banii pe care îi datoraţi către SMURD. Bani pe care, trimestrial, noi îi vom vira către asociaţie. Ţin să precizez faptul că, toate primăriile, din toate localităţile, vor intra în acest proiect, fie că vor, fie că nu vor”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara. Cu această soluţie au fost de acord toţi primarii prezenţi la şedinţă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce darnic e dl <Molot cu asociatia dlui Marginean.
    Dar de ce trebuie sa avem atitea asociatii!? Care e afacerea dlui Marginean in treaba asta??
    A avut nevoie de functie si nu au mai fost altele in Judet??
    De ce nu este asigurat serviciul de urgenta din fondurile si serviciile prevazute de lege?
    Daca nu are bani dl Marginean sa aduca de acasa sau sa lichideze asociatia , daca nu la cersit la coltul strazii , sa-l vedem cu plncarda la git!!!

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

19 ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

21 de ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

21 de ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

21 de ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago