Moloţ a început să-şi construiască noua echipă de conducere la partid. Jurnalistul Alin Bena a intrat în ALDE

Natalia Bumbac

Odată cu numirea lui Mircea Moloţ pe postul de preşedinte al ALDE Hunedoara, întreaga echipă de conducere a filialei judeţene a partidului va fi reorganizată. Asta, după ce conducerea centrală a formaţiunii i-a dat verde lui Moloţ să-şi formeze propria echipă.
Surse din partid dau ca sigure câteva nume care vor ocupa o funcţie de conducere în ALDE Hunedoara. Printre aceştia se numără jurnalistul Alin Bena (foto) şi Nelu Ardelean pe post de vicepreşedinţi, Marius Surgent pentru funcţia de secretar general, iar Emanuel Clej va fi instalat în fruntea organizaţiei de tineret.
Totuşi, lista de nume dată din interiorul partidului nu a fost confirmată de Mircea Moloţ. Acesta a spus doar că există nişte propuneri, care urmează să fie aprobate de un for decizional al organizaţiei. „Există nişte propuneri care nu pot fi confirmate. Înainte de a fi făcute publice, acestea trebuiesc aprobate de Delegaţia Permanentă a organizaţiei judeţene a partidului, care se va întruni mâine (n.r. – azi, 6 iulie) în şedinţă”, a declarat Mircea Moloţ. Preşedintele ALDE Hunedoara a mai spus că cine a anunţat că a fost numit pe funcţii de conducere în partid, s-a grăbit, dând de înţeles că nu a făcut un gest oportun.
Moloţ a confirmat doar că Alin Bena – cunoscut jurnalist, în prezent realizator la televiziunea controlată de familia Moloţ – a devenit membru ALDE. De altfel, chiar Alin Bena a declarat în publicaţia controlată de aceeaşi familie Moloţ, că a intrat în politică, fiind membru ALDE, şi i s-a propus funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, pe care a acceptat-o cu plăcere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Vai de mine, gunoaie peste gunoaie. Doamne, scapă țara noastră de blesteme și blestemați.

  • Un slugaroi pilitic. ALDE a devenit , odata cu venirea lui Molot, o gasca de interlopi. Asta crede toata lumea.

  • Eu as zice doar ca: Vai de partidul care isi aduna "sefii" asa de la colt de strada!!! Adica ei sunt foarte multi si foarte buni, dar n-are cine sa-i conduca.....???

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

6 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

6 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago