Moloţ câştigã la Deva! Timiş contestã la Alba!

Sorina Popa, Livia Botici

Instanţa Tribunalului Hunedoara a respins, ieri, candidaturile independenţilor Nicolae Timiş (foto stânga) şi Mihail Rudeanu, care s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile din Colegiul Haţeg. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba-Iulia în termen de 24 de ore.

Propus să fie exclus din PNL

Magistraţii au acceptat contestaţia depusă de PNL Hunedoara, în care se susţine că edilul Haţegului este încă membru de partid şi nu poate candida independent în alegeri. „Chestia cu cotizaţia neplătită este puerilă. Există două procese verbale, semnate de domnul Nicolae Timiş în 27 octombrie 2010, la şedinţa Biroului orăşenesc al PNL Haţeg. Este vorba despre un raport privind plata cotizaţiilor de către membrii PNL Haţeg. În cadrul acestui raport, se arată că sunt cinci persoane care nu şi-au achitat cotizaţia, iar printre acestea nu se află Nicolae Timiş. De asemenea, Nicolae Timiş şi-a plătit şi indemnizaţia de vicepreşedinte al PNL Hunedoara, ultima chitanţă de plată fiind din data de 7 octombrie 2010. Dacă astăzi (n.r.- ieri) Timiş îşi dă demisia, cred că instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia îi va accepta candidatura. Momentan, nu îl vom exclude, dar după alegeri, vom studia acţiunile lui şi, cel mai probabil, voi supune atenţiei Biroului Teritorial excluderea sa din partid”, a declarat Mircea Ioan Moloţ (foto dreapta), preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Hunedoara.

„Să lase cetăţenii să decidă”

La rândul său, Nicolae Timiş a atacat cu recurs decizia magistarţilor hunedoreni. „Totul este cusut cu aţă albă. M-am aşteptat de la început la o asemenea sentinţă. Am făcut recurs la Curtea de Apel Alba. Ar trebui ca domnul Moloţ să-i lase pe cetăţeni să decidă pe cine vor să aleagă pentru postul de deputat rămas vacant după moartea fratelui meu“, a afirmat primarul Haţegului, Nicolae Timiş.

Rudeanu s-a resemnat

În cazul lui Mihail Rudeanu, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia depusă de el faţă de decizia Biroului Electoral Judeţean Hunedoara, prin care nu i se accepta candidatura, pentru că mai multe semnături ale susţinătorilor nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. „Am analizat situaţia. Mă resemnez, pentru că, se pare, independenţii nu se regăsesc, cel puţin deocamdată, într-o democraţie adevărată“, a spus Rudeanu.

În cazul contestaţiilor depuse împotriva candidaturilor Marianei Câmpeanu (PNL) şi a Lilianei Ţolaş, (PSD), Tribunalul Hunedoara a hotărât să le respingă, neacceptând excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatar.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • dl timis ce tot vorbesti pe linga subiect esti membru pnl si partidul nu te a desemnat pe dumneata candidat .demisioneaza dracului din partid si atunci o sa poti candida .oricum o sa te dea afara

  • Acest domn chiar are naivitatea să creda că va fi ales deputat? Nu înţeleg de ce se agită atâta. Pierde şi fotoliul de primar, nu va fi nici deputat. Nu îi e bine la primărie, aşa mult îi pasă de interesul naţional?

  • Mare greseala faci colega mai bine voteaza Cernea decat Tolas sau orice vrei tu , fara comunistisi comuniste

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

19 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

19 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

2 zile ago