Magdalena Șerban
Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin completarea sau înlocuirea unor echipamente specifice pentru realizarea de investigații și mai amănunțite față de cele de la ora actuală, face parte dintr-o investiție câștigată prin Planul Național de Redresare și Reziliență –
PNRR. Este foarte aproape de implementare, dat fiind faptul că etapa curentă a procesului este una avansată.
Un milion de euro pentru precizie și acuratețe
,,Echipamentele sunt împărțite în 4 loturi, unele fiind mai avansate. Faza în care se află investiția este finalul procedurii de achiziție care a avut loc, mai exact desemnarea câștigătorului. Laboratorul de Anatomie Patologică asigură efectuarea testelor de diagnostic pentru biopsii, fragmente tisulare excizate, aspirate și pentru alte specimene biologice. Analiza țesuturilor recoltate generează informații esențiale pentru stadializarea bolii. De asemenea, are rol major în necropsiile efectuate în vederea stabilirii cauzei decesului unei persoane, acest aspect fiind parte integrantă din activitatea acestei ramuri. Prin acest demers investițional, vom putea intra pe Imunohistochimie, ceea ce nu se face momentan la noi și nu a fost făcut niciodată. Este o altă tehnologie suplimentară pentru a clarifica ce fel de acțiune oncologică este sau dacă este, în primul rând. Termenul de analizare a probelor va fi redus considerabil, iar acurateţea diagnosticării va fi semnificativ îmbunătăţită. Prin urmare, este un proiect esențial”, a precizat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron (foto).
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…