Comunitate

Modernizarea căminului cultural din Dâncu Mare, aproape finalizată

Magdalena Şerban

Căminul cultural din satul Dâncu Mare, comuna Mărtineşti, va fi inaugurat în data de 3 decembrie, în ultimii ani având parte de un amplu proces de modernizare.
„Dâncu Mare fiind satul cu numărul cel mai mare de locuitori, la nivel de comună, şi evenimentele desfăşurate aici sunt mai multe ca în alte părţi. Sala căminului cultural din localitate a fost reabilitată din bani europeni, prin GAL, dar imobilul a necesitat şi alte modificări, pe care le-am realizat din bugetul local. S-a făcut împrejmuire cu gard, s-a construit un oficiu de bucătărie cu anexe, s-au făcut dotările necesare pentru a se putea găti aici, s-au cumpărat mese şi scaune, a fost nevoie de ladă frigorifică, s-au pus sobe pe lemn, s-au amenajat grupuri sanitare, iar localnicii vor contribui financiar pentru a se achiziţiona şi veselă, astfel încât la manifestările pe care le vor organiza la acest lăcaş cultural să beneficieze şi de astfel de facilităţi. În curtea interioară s-a făcut un loc de joacă pentru copii, prevăzut cu tobogane, leagăne şi alte elemente de divertisment. De asemenea, s-a mai amenajat un teren de minifotbal, cu covor sintetic. Totul, din fondurile locale. Nu se percepe din partea administraţiei publice absolut nici o taxă pentru pomenile care se ţin aici, doar pentru nunţi, botezuri sau alte petreceri sau acţiuni“, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Acesta a mai spus că în data de 3 decembrie, edificiul va fi inaugurat după finalizarea lucrărilor de modernizare. „Se va face o slujbă de sfinţire şi am luat în calcul să-i bucurăm pe consăteni cu un spectacol de colinde. Iar pentru că nu s-a întâmplat niciodată să fie premiate cuplurile longevive, care împlinesc sau vor împlini 50 de ani de căsnicie, urmează să le oferim, cu acest prilej, în cadru festiv, premii în bani, diplome şi flori unui număr de 30 de «nuntaşi de aur». Îi invit pe toţi cetăţenii comunei, fii ai satului sau oricine doreşte să ia parte, să ni se alăture şi-i aşteptăm cu mare drag!”, a precizat primarul din Mărtineşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura