Categories: Actualitate

Mobilier stradal distrus de patru petrecăreţi

S-au cinstit pe banca din faţa blocului până târziu în noapte şi cum s-a lăsat frigul, s-au gândit că n-ar strica să facă şi un foc de tabără. Aşa că patru indivizi din Vulcan au rupt două bănci stradale şi le-au pus pe foc. Unul dintre vandali a fost identificat de po­liţiştii locali împreună cu cei de la poliţia na­ţională şi va fi tras la răs­pundere.
„Este vorba de un tânăr de 20 ani din Vulcan, care a fost sancţionat conf. Legii 61/1991 pentru consum de alcool (100-500 lei) şi conform HCL 109/2010 pentru de­te­rio­rare banca (200-250 lei). Urmează ceilalţi trei”, a precizat primarul municipiului Vulcan, Cris­tian Merişanu. Acesta spune că le va face şi plângere penală pentru distrugere, spe­rând că astfel de fapte să nu mai aibă loc în Vulcan.

Vandali şi în Petroşani
Fapte similare au avut loc şi în municipiul Petroşani, numai că aici este vorba de o persoană fără adăpost care a rupt mai multe coşuri de gunoi. ”La faţa locului s-a deplasat de îndată patrula poliţiei locale care a constatat faptul că cele relatate se confirmă, fiind găsite două recipiente care au fost dis­locate din suporţii de prindere de pe stâlpii de susţinere. În urma activităţilor specifice des­făşurate la faţa locului şi a discuţiilor pur­tate cu persoanele aflate în zonă, s-a reuşit identificare persoanei care a săvârşit acest fapt. Făptaşul este cunoscut drept o per­soană fără adăpost şi cu probleme psihice”, a declarat Nicolae Stăncioi, şef birou O.L.P – Pază.Potrivit acestuia, în cauză vor fi luate măsurile legale ce se impun, respectiv amen­darea individului. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

15 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

15 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

15 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

15 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

15 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

15 ore ago