Azi și mâine, la Teatrul din Petroșani se joacă spectacolul “Moartea lui Ipu”, după Titus Popovici, în regia lui Sorin MIlitaru, dramaturgia fiind semnată de Daniel Oltean.
„O viață valorează mai mult decât alta? Șase vieți valorează mai mult decât una singură? Justifică situațiile extreme sacrificarea unui om? Ce se poate ascunde în spatele unui om care se sacrifică pentru a-i salva pe alții?
Atenție! Toate variantele de răspuns la aceste întrebări pot fi greșite. Așa cum toate pot fi corecte. Nu trebuie să ne grăbim cu un verdict. Și nici spectacolul acesta nu va face acest lucru. Dar spectatorul, pe drumul spre casă, e liber să gândească un răspuns. Sau poate a doua zi după spectacol…sau în altă zi. În fiecare zi. Pentru că, dincolo de povestea dintr-un sat ardelenesc aflat sub ocupație în timpul războiului, e povestea noastră de astăzi în care frica naște ipocrizie și meschinărie, panica dezumanizează iar puterea… puterea face ceea ce face ea de obicei. Un om vrea să-și vadă propria înmormântare. La care să fie prezenți cei care așteaptă să moară pentru ei. Și, poate acum, e momentul cel mai potrivit pentru a râde. Sau pentru a plânge. Dar mai e și un copil acolo, un copil care vrea să spună adevărul, o voce pe care dacă nu o ascultăm, ne va condamna pe toți.Moartea lui Ipu e viața lui Ipu. Și invers”, a spus dramaturgul Daniel Oltean.
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…