Categories: Sport

Mizează pe experienţa campionilor

Ciprian Marinuţ

Experienţa celor cinci internaţionali ai campioanei Autobergamo Deva care vor juca pentru naţionala României în turul principal de calificare la EURO 2016 este considerată extrem de importantă în perspectiva luptei pentru calificare de selecţionerul Zoltan Jakab. Meciurile cu Kazahstan, Georgia şi Portugalia se vor desfăşura, de azi până sâmbătă, la Călăraşi, şi le pot aduce tricolorilor calificarea la turneul final de anul viitor, din Serbia.

Schimb de generaţii
Florin Matei, Robert Lupu, Vlad Iancu (portar), Cristian Matei şi Florin Ignat, de la Autobergamo Deva, sunt unii dintre cei mai experimentaţi şi valoroşi componenţi ai lotului tricolor. Antrenorul primei reprezentative consideră că atuul echipei noastre este experienţa jucătorilor, iar componenţii campioanei sunt extrem de importanţi din această perspectivă. „Echipa noastră este obişnuită cu prezenţele la Campionatele Europene, experienţa jucătorilor noştri, aproape toţi cu peste 100 de jocuri la echipa naţională, fiind foarte importantă într-o asemenea fază. În 10 ani, am fost prezenţi la trei turnee finale, iar acum, pentru unii e ultima şansă. Ne-am propus ca după calificările pentru Campionatul Mondial, de la finalul anului, să schimbăm generaţiile”, a menţionat Jakab. Selecţionerul a făcut un apel şi la public, să vină cât mai mulţi susţinători la meciurile care vor avea loc la Călăraşi.

Minimum locul doi
Reprezentativa de futsal a României vizează clasarea pe locul secund în grupa ale cărei jocuri vor avea loc la Călăraşi, de azi până sâmbătă, în turul principal de calificare la EURO 2016, a afirmat selecţionerul Zoltan Jakab, pentru site-ul Federaţiei Române de Fotbal. Tehnicianul crede că România ar fi putut pica într-o grupă mai uşoară decât cea cu Portugalia, Kazahstan şi Georgia, dar obiectivul este locul doi, care duce la baraj. „E important să ne calificăm la turneul final. O putem face direct, de pe prima poziţie, sau după un baraj, clasându-ne pe locul secund. Cred că, realist vorbind, locul doi trebuie să fie obiectivul nostru. Sunt trei jocuri dificile, nu o să semene unul cu altul. Dar, jucând pe teren propriu, vom încerca să producem surpriza şi, poate, să mergem direct la
EURO”, a afirmat Jakab. „Nu e uşor să joci împotriva Portugaliei, semifinalistă la turneul final din 2014, împotriva Kazahstanului, o echipă aflată în ascensiunea, sau contra Georgiei, pe care am văzut-o jucând foarte bine în turul preliminar”, a subliniat Jakab. Primele meciuri vor avea loc azi, faţă în faţă urmând a se afla Portugalia cu Georgia (ora 15:45) şi România cu Kazahstan (ora 18:15). Etapa a doua este programată mâine, 19 martie, meciurile fiind Kazahstan – Portugalia (ora 15:45), România – Georgia (ora 18:15), iar ultimele jocuri se vor disputa sâmbătă, 21 martie, după următorul program: Georgia – Kazahstan (ora 17:00) şi Portugalia – România (ora 19:30). Câştigătoarea grupei se califică direct la EURO 2016 – găzduit de Serbia. Reprezentativele de pe locurile secunde din cele şapte grupe principale plus echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj vor disputa, în perioada 15-22 septembrie 2015, un baraj în dublă manşă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • VREI SA CASTIGI BANI DE PE NET SI NU STII CUM ? IATA O METODA NOUA SI DE VIITOR ! DOMENIUL DE ACTIVITATE ESTE IN PUBLICITATE CARTI , fiind vizata in viitor piata americana. Cautam persoane SERIOASE , dornice de a munci din confortul casei cand si cum doresc . Va trimitem CURS COMPLET si CONTRACT LEGAL . Castigul minim este de 300 euro lunar , pentru o munca de 2-3 ore zilnice de munca . Suntem la inceput de drum , asa ca aveti numai de castigat . Pentru informatii va rog trimiteti textul FRANCIZA la adresa de e-mail
    gingishan67@yahoo.com

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

17 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago