Categories: ActualitateFlash

Miss Romanca 2011

Cristina Ghenea

Cu fuste lungi şi înflorate şi cu şiraguri de galbeni prinse în jurul taliei, cinci dintre cele mai frumoase hunedorence de etnie romă au concurat ieri pentru titlul de „Miss Romanca 2011”, în cadrul festivalului cu acelaşi nume, desfăşurat în municipiul Hunedoara.

Organizare ca la carte

Peste 300 de romi hunedoreni au fost ieri prezenţi în sala „Siderurgistul”, la cea de-a patra ediţie a evenimentului. Trebuie să subliniem că ediţia din acest an a fost organizată ca la carte de către membrii filialei din Hunedoara, a Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa”. După ce au ascultat imnul romilor, spectatorii au avut parte de prezentări de costume tradiţionale ale etniei, de muzică populară romă şi de dansuri ţigăneşti. Totul s-a derulat într-un mod cât se poate de civilizat.

Concurentele, eleve de liceu

„Costumul tradiţional cu care sunt îmbrăcată este alcătuit dintr-o cămaşă înflorată din mătase, o fustă, tot din mătase, pentru care s-au folosit şase metri de material, şi dintr-un şorţ. Bineînţeles că nu pot lipsi salbele şi cerceii din galbeni aurii”, spune una dintre concurente. Cele cinci aspirante la titlul de cea mai frumoasă romancă – patru din Hunedoara şi una din Orăştie – au vârste cuprinse între 16 şi 18 ani şi sunt eleve la liceu. În cadrul concursului, pe lângă dansuri, acestea au recitat şi poezii. Juriul, format din cinci membri, a considerat-o pe Cristina Covaci (în foto prima din dreapta), din Orăştie, ca fiind cea mai frumoasă hunedoreancă de etnie romă, aceasta fiind desemnată „Miss Romanca 2011”. De asemenea, Ilonca Kristof, Florina Talpoş şi Raluca Lupuşor au ocupat, în ordine, locurile I, II şi III, toate fiind premiate cu diplome şi bani. „Ne bucurăm că acest festival adună în fiecare an sute de romi hunedoreni de toate vârstele, pentru a urmări spectacole tradiţionale ale etniei noastre. I-am invitat alături de noi şi pe tinerii din Ansamblul „Asul de treflă”, dar şi pe Aurelian de la Orăştie, pentru dansuri şi muzică cu specific ţigănesc”, a declarat Codru Rostaş, preşedintele Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa”, din Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ce mincuni`mAI baga si tigani astia...`!! ca ne-au dat banii si niki makar nu-e adv!!!..tigani mincinosiii ce sunt!!

Recent Posts

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

6 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

6 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

o zi ago