Categories: ActualitateFlash

Miss Bălţata Românească 2012 este juninca „Micuţa”

Sorina Popa

Ieri, s-a consumat cea de-a 12-a ediţie a Târgului-Expoziţie Bălţata Românească, de la Băcia. Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Băcia, Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Păsări-Băcia, Direcţia pentru Agricultură au reuşit şi în acest an să strângă zeci de participanţi şi de vizitatori pe platoul de pe marginea DN 66.
Cum era şi de aşteptat şi, mai ales, pentru că se apropie alegerile parlamentare, politicienii de la toate partidele s-au înghesuit şi ei să participe la manifestare, în primul rând, ca să-i mai vadă lumea, dar şi pentru a-şi mai arunca, mai în glumă, mai în serios, câte o săgeată unul spre celălalt.

Majoritatea crescătorilor, din Băcia
Evenimentul de la Băcia a început în jurul orei 9, după care a urmat vizitarea standurilor cu produse şi clasificarea animalelor. Cel mai important moment al târgului-expoziţiei de la Băcia a fost, la fel ca în fiecare an, concursul Miss Bălţata Românească. Potrivit specialiştilor, această specie reprezintă în judeţul nostru peste 70 la sută din totalul taurinelor. Peste 30 de crescători de animale din comuna Băcia şi alte zone ale judeţului s-au prezentat la târg cu animalele, dar numai o bovină a reuşit să obţină titlul de Miss Bălţata Românească 2012. Este vorba de juninca „Micuţa”, botezată de proprietari aşa, deoarece a fost mică la naştere, deşi acum, nu se mai poate spune aşa ceva despre ea.
„Micuţa” a reuşit să le bage premiul de 200 de lei în buzunarul proprietarilor ei, demonstrând astfel că nu se lasă mai prejos decât mama ei, care a obţinut de două ori premiul cel mare la Băcia. „Micuţa” va împlini doi ani în decembrie. „Trebuie să ai grijă de animale, să le dai nu numai mâncare, dar şi dragoste. Nu m-am aşteptat să câştige Micuţa. Din anul 2000, participăm cu animale la acest târg. Acasă, o mai avem doar pe mama Micuţei, nu mai creştem mai multe animale, pentru că sunt vremuri grele, nu putem”, au spus Remus şi Eleonora Măgurean, din satul Petreni, fericiţii câştigători ai Marelui Premiu, cu juninca „Micuţa”.

Vrea continuitate
„Sunt mulţumit că şi în acest an am reuşit să continuăm tradiţia târgului organizat pe teritoriul comunei noastre. Pe lângă crescătorii de animale, au participat şi producători de sucuri naturale, chiar din Băcia, legumicultori, cu produse bio din judeţul nostru. Mi-am propus, ca primar al comunei, să organizez acest eveniment şi de acum înainte”, a declarat Nicolae Panţa, edilul şef al comunei Băcia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

15 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

21 de ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago