Miron Cozma spune că are o pensie de 7.000 de lei, din care însă încasează doar jumătate, adică 3.500 de lei pe lună. „Trăiesc din respectul oamenilor. 20 de ani, 3 luni şi 18 zile am lucrat în subteran 100 la sută. Am 17 ani lucraţi la suprafaţă şi 11 ani de închisoare. (…) În trecut câştigam 4.800 de lei, după recalculare, 7.000 de lei, după ce am fost la Casa Naţională de Pensii. ANAF-ul îmi reţine jumătate din pensie. Deci, eu încasez 3.500 de lei, bani în mână,“ a spus Miron Cozma.
Reamintim că în 15 februarie 1999, judecătorii Secţiei Penale a Curţii Supreme de Justiţie l-au condamnat pe Miron Cozma la 18 ani de închisoare, pentru instigare la subminarea puterii de stat, în urma Mineriadei din septembrie 1991, când acesta a venit în fruntea minerilor din Valea Jiului în Bucureşti. (A.Năstase)
Vorbesc cârcotașii de serviciu că un personaj din zonă se dă de ceasul morții, să…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…
F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.
Guvernul Bolojan a propus două ordonanțe de urgență pentru promovarea tăierilor din administrație și lansarea…
Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…
S-a întâmplat la Petrila, într-un supermarket, unde individul a fost oprit pentru control de agenții…