FlashPolitica si administratie

Miron Cozma, liber sã intre în Petroşani

  Maximilian Gânju

Interdicţia impusă de instanţa de judecată expiră la finele acestei luni, iar fostul lider al minerilor din Valea Jiului poate intra în municipiul Petroşani, dar şi în Bucureşti, fără să încalce legea.

„Luceafărul Huilei” a şi anunţat că vrea să „debarce” în oraşul său de suflet chiar după Ziua Naţională a României. Pe 1 decembrie va merge la Alba Iulia, unde se celebrează Unirea, iar pe data de 2 decembrie va veni să se întâlnească cu ortacii la Petroşani. Din 1999, Miron Cozma (foto) n-a mai pus piciorul în „capitala” Văii Jiului, decât o singură dată, când i s-a permis tranzitul către Petrila, unde a mers să se reculeagă la mormântul părinţilor.
„După ce o să plec de la Petroşani, voi merge la Târgu Jiu. Voi rămâne şi acolo vreo două zile şi, probabil, pe 6 decembrie, o să pot intra ca un om liber în Bucureşti. Este o coincidenţă că pică de Sfântul Nicolae, dar poate fi un cadou pentru mine, după atâta timp”, a declarat Miron Cozma. „Luceafărul Huilei” a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2007, după ce a ispăşit 10 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat. Cozma a fost condamnat pentru mineriada din 1991, dar şi pentru cea de la Costeşti, din februarie 1999. Judecătorii au mai decis şi interdicţia pe o perioadă de cinci ani de a intra în Bucureşti şi Petroşani, interdicţie care expiră în acest an, la 1 decembrie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura