Sport

Mirel Rădoi nu se gândeşte la demisie

Chiar dacă echipa naţională a României a pierdut partida disputată în Liga Naţiunilor ,miercuri la Ploieşti cu Austria, scor 0-1, se­lec­ţionerul Mirel Rădoi a declarat în con­ferinţa de presă că deocamdată nu s-a gân­dit la demisie, dar în luna noiembrie, dacă nu va exista un progres, atunci ar fi bine să vină altcineva în locul său.
Rădoi a spus: ” Aşteptăm şi celelalte două par­tide şi în noiembrie putem să ne punem la masă, să discutăm, să vedem care sunt gân­du­rile conducerii federaţiei. Vedem şi care sunt gândurile mele, dacă există vreun pr­o­gres, dacă putem continua sau nu, pen­tru că nu vreau să stau pe acest scaun doar pentru a mă numi selecţionerul României. Eu mă gân­desc că atunci când am semnat, multă lume spunea de ce nu am semnat un con­tract pe 4 ani. Acum, după 3 meciuri mi se ce­rea demisia. E clar că în momentul de faţă nu cred că eu sunt cel care e incoerent. Prin­ci­pa­lul reproş pe care mi-l aduc e că nu am reuşit să ne calificăm mai departe la baraj şi nu am reuşit să adunăm puncte în Liga Naţiunilor”.
Tehnicianul a afirmat că este dezamăgit la fel ca toată lumea de aceste trei în­frân­geri consecutive. „Poate exista omogenitate la echipa naţională când noi avem două antrenamente în care să pregătim 3 meciuri? La tineret aveam minimum 4-5 zile pentru a pregăti un meci. Dar asta nu o spun ca o scuză, ci doar ca să se înţeleagă. Este o dezamăgire pentru toată lumea că am pierdut 3 meciuri consecutive. Nimeni nu şi-a dorit să fie în situaţia asta”, a men­ţionat el.
Prima reprezentativă va juca ultimele me­ciuri din Liga Naţiunilor luna viitoare, pe 15 noiembrie la Bucureşti cu Norvegia, şi pe 18 noiembrie la Belfast cu Irlanda de Nord.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura