Mircia Muntean a primit NUP în dosarul fãcut de Sturza

Sorina Popa

Fostul edil şef al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), a primit decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP), într-un dosar în care acesta era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Reclamat că l-a ameninţat

Pe 9 ianuarie 2012, Alexandru Sturza, pe atunci consilier local la Deva, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, împotriva lui Muntean, acuzându-l pe acesta de abuz în serviciu, de lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare. De fapt, Sturza reclama că primarul de la acea vreme „s-a opus efectuării inventarului la Aqualand Deva, i-a blocat libertatea de mişcare în zona magaziei şi l-a ameninţat cu acte de violenţă, spunându-i că-l aranjează aşa cum l-a aranjat şi pe Borbeanu (n.r.-consilier local PNL Deva)”.

Dispută în complexul Aqualand

Totul a pornit când s-a schimbat, la începutul anului, conducerea la SC Aqualand, aflată în subordinea Consiliului Local Deva. La acea vreme, Sturza, împreună cu alţi aleşi locali liberali şi noul administrator al bazei sportive, s-au deplasat la Aqualand, pentru a face un inventar acolo. Numai că ei nu au găsit pe nimeni din conducerea veche, însă nu au ţinut cont de asta. Astfel, au început să pună sigilii pe diferite încăperi, reuşind chiar să-l încuie într-o magazie pe unul dintre angajaţii societăţii, care lucra acolo, fără să ştie ce se petrece. În aceste condiţii, a fost chemat primarul Devei de la acea vreme, Mircia Muntean, pentru a rezolva situaţia. Iar când acesta a văzut ce s-a întâmplat, a strigat la Alexandru Sturza, între cei doi pornind o ceartă în toată regula, potrivit martorilor. Muntean a chemat Poliţia Locală, cerându-le tuturor să stea să clarifice lucrurile.
Sturza nu s-a plâns atunci că ar fi fost agresat de către Mircia Muntean, dar peste câteva zile, a depus plângerea penală respectivă. El le-a declarat anchetatorilor că s-a speriat că primarul îl va lovi. Procurorul care a avut dosarul cu nr. 132P/2012 a dispus NUP pentru acuzaţiile care i s-au adus lui Mircia Muntean de către Sturza.
„Cu aşa ceva se ocupă şi s-a ocupat domnul Sturza. Încă o dată s-a dovedit că asemenea practici, ca şi cele la care apelează Sturza, nu sunt câştigătoare. El a crezut că-i dezinformează pe deveni”, a declarat Mircia Muntean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sturza a fost ofițer de infanterie la UM 01719 Deva. Secretar de partid, responsabil cu propaganda în BOB al PCR din UM. A făcut „Ștefan Gheorghiu” (Școala „Politrucilor”). Acum e mare liberal, alături de Moloț. Sunt LIBERAL, dar nu pot să votez cu USL atâta timp cât este Moloț la conducerea PNL Hunedoara.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago