Mircea Ortelecan a fost jucător de bază, atât la echipa Ştiinţa Petroşani, cât şi la lotul naţional al României şi a câştigat cu această formaţie Cupa României în anul 1983.
Între anii 1972 şi 1980 a fost jucător internaţional, echipa din care a făcut parte câştigând Cupa Europei FIRA în anii 1976/1977. În anul 1979 a fost declarat Maestru Emerit al Sportului, iar cu ocazia Centenarului Rugby-ului Românesc din 2013, fostul mare rugbist Mircea Ortelecan a fost nominalizat în „Top 10 taloneri din istoria acestui sport“, în România.
Pe lângă activitatea sportivă, Mircea Ortelecan a fost un cadru didactic respectat al Universităţii din Petroşani şi nu numai. A fost cadru asociat la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
A elaborat şi publicat 124 de lucrări ştiinţifice, 10 cărţi, 70 de lucrări pe bază de contract. Prin activitatea profesională, prin munca depusă, prin pasiunea pentru ştiinţă şi sport, prof. univ. dr. ing. Mircea Ortelecan reprezintă un exemplu demn de urmat de tânăra generaţie. Astfel, pentru întreaga activitate pusă în slujba comunităţii locale, profesorului univ. dr. ing. Mircea Ortelecan i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani”.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…